Dorina Mutu, administratorul companiei Annabella: „De 25 de ani cred în loialitatea consumatorilor față de operatorii locali”

duminică, 29 decembrie 2019

Sunteți mulțumită cu numărul actual de magazine Annabella?
Da, sunt foarte mulțumită.

Nu mai deschideți altele?
Ba da, nu o să ne oprim aici. Suntem în continuă dezvoltare, dar o vom face treptat. Dorim să ne consolidăm rețeaua existentă, astfel că am început un nou proiect de rebranding pentru toate magazinele existente, pentru toate formatele.
DR103215-Edit

Formatul de bază este Annabella Standard, în care aţi deschis cele mai multe magazine în ultima vreme, dar mai operaţi alte două formate: Annabella Fresh și A-Z. Ce planuri aveți pentru aceste două formate?
Într-adevăr, avem trei tipuri de magazine, cel clasic este Annabella. Formatul A-Z a crescut, de asemenea, în ultimii ani, şi operăm acum patru magazine cu acest format. A-Z este un concept de magazin de 2.000 mp, în care se găsesc 20.000 de sku-uri, este un concept modern, unul dintre cele mai mari formate la rețelei Annabella, atât din punct de vedere al dimensiunii, cât și al numărului de articole și se plasează în topul preferințelor clienților. Şi al vânzărilor. Cu acest format am întâmpinat un real succes și de aceea am continuat cu extinderea lui la Brezoi, Horezu și Drăgășani. Astfel, strategia de dezvoltare ce vizează formatul A-Z este în continuă consolidare și expansiune.
Magazinele în format Fresh au o suprafață mult mai mică și comercializează preponderent fructe și legume din fermele și livezile proprii, cât și de la producătorii locali și naționali, inclusiv condimente şi plante aromatice. Când spun fructe și legume mă refer la diferite forme: congelate, uscate, confiate și, desigur, și proaspete. Mai precis spus, preponderent proaspete, provenite din fermele noastre.
În viitorul apropiat formatul Fresh va intra și el într-un proces de rebranding.

dorina

V-ați fixat un obiectiv de extindere, pentru aceste trei formate, în următoarele 12 luni de zile? Ca număr de magazine, cam câte ați vrea sa deschideți pe formatul standard şi pe formatele A-Z și Fresh?
Până la sfârșitul anului urmează să deschidem două magazine pe formatul Annabella standard, ambele în judeţul Vâlcea şi încă unul pe formatul A-Z, care va fi în Călimănești. În ceea ce priveşte Annabella Fresh, vom deschide un nou magazin la începutul anului viitor...

Cititi mai mult AICI

Foto: revista-piata.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe