|marți, ianuarie 21, 2020
  • Follow Us!

Cel mai batran valcean: Aurică Antonie, eroul de 105 ani al Valcii si al României! 

NzgwJmg9NDQwJmhhc2g9YzYwODRlMDkxMjU3NDUyMWQ4MWM2NDIwZmZiZTE3NTc.thumb_

Valceanul Aurică Antonie are 105 ani şi este unul dintre puţinii veterani de război care încă mai sunt în viaţă. Îşi aminteşte fiecare moment de pe frontul din Basarabia şi, apoi, dintr-un lagăr din Siberia. Tot în închisoare a ajuns şi când credea că s-a întors acasă – mentioneaza digi24.ro

Era primăvara lui 1941, când Aurică Antonie primea vestea că trebuie să plece la război. Avea 27 de ani pe-atunci. Şi-a lăsat acasă soţia însărcinată şi a plecat pe front. A fost trimis peste Prut, alături de alţi tineri soldaţi, să elibereze Basarabia şi nordului Bucovinei de sub ocupaţia rusească. Amintirea acelor zile cumplite i-a rămas vie în memorie, chiar dacă au trecut 78 de ani. Privirea i se întunecă şi glasul îi tremură când povesteşte ororile pe care le-a trăit.

Aurică Antonie, veteran de război: Erai militar, unde erai pus, acolo trebuia să stai. Câtă lume a murit! Strigai: ia-mă şi pe mine! Fiecare avea familie, fiecare avea copii, avea nepoţi.

Aurică Antonie, veteran de război: Într-un timp, nu mai aveam pâine şi, de la noi din România, am măcinat grâul cailor şi l-a dat şi s-a dus la raport la general şi i-a spus: cum să dăm, oamenii mei stau pe front, îngheaţă acolo şi să le dai să mănânce nutreţul cailor?

Sleiţi de foame, cu arme vechi din 1916, ostaşii români trimişi în sprijinul aliaţilor nemţi au fost zdrobiţi de inamicii sovietici. Bombele luminau cerul ca ziua, îşi aminteşte Aurică Antonie. Nici acum nu ştie cum a reuşit să scape cu viaţă, dar nimic nu-i poate şterge rănile din suflet. A privit neputincios cum tovarăşi de arme erau seceraţi chiar sub ochii lui.

Aurică Antonie, veteran de război: Au murit pe o coastă, cum ar fi pe aici, sute de oameni, că au venit aia cu cartuşele şi i-au bătut la metru pătrat, dădeau cu paraşute sus.

La câteva luni după momentul scris cu sânge de tinerii români în istorie, armata sovietică a pus stăpânire pe Moldova. Aurică Antonie a fost luat prizonier şi aruncat în lagărul din Siberia.

A făcut muncă silnică, la reconstruirea oraşelor sovietice distruse în timpul bombardamentelor şi la canalul de pe Volga. Cu trupul zdrobit şi inima frântă, a reuşit totuşi să supravieţuiască opt ani. Opt ani amari, de calvar.

Aurică Antonie, veteran de război: Am lucrat muncă de rob, pietre mari, puneai mâinile aici şi ţi le punea în spate aici, doi inşi câte o piatră mare şi o duceai ca de aici la răscruci, 20 de metri. Am lucrat la Stalingrad, am fost în Turkistan, Asia Mică, acolo am fost la o cale ferată, la o mină, am făcut o cale ferată şi o mină pentru aur şi aramă.

Aurică Antonie, veteran de război: Eu de aici în jos nu le mai simt, parcă am buşteni. Eu eram singurul lăcătuş-mecanic între ei, numai că auzeam că mă strigau, Anatolie, Antonie, vino încoace, imediat mă duceam, nu aveam cine ştie ce, un ciocan, o daltă şi un cleşte, aia era sculele mele şi ziceau: vine românul cu cheia lui românească, să vezi ce bună e. În 2-3 secunde le făceam.

Aurică Antonie a fost eliberat din lagărul sovietic înainte de Crăciunul lui 1950. Nu a ajuns însă acasă, la soţie şi copil, ci în penitenciarul Târgşor. De teamă că printre prizonierii de război s-ar fi putut strecura legionari, comuniştii i-au închis şi pe soldaţii care au luptat în Al Doilea Război Mondial.

Aurică Antonie, veteran de război: Ne-au dus acolo la închisoare că noi suntem de-ai lui Antonescu şi Hitler şi ne ducem înapoi. Am stat acolo 3-4 luni de zile, acum ne scotea, acum iar ne dădea drumul, iar ne scoatea, până am făcut grevă, nu am mai ieşit. A adus acolo două batalioane de mitralieră şi vă execut. Executaţi-mă şi trageţi în noi, că noi am trecut prin asta!

Acum, la 105 ani, îşi trăieşte bătrâneţea liniştit. Locuieşte singur în Romanii de Sus (orasul Horezu), dar are un fiu care stă aproape şi îi trece zilnic pragul. E fericit că a scăpat viu dintr-un război care a mutilat generaţii întregi şi le mulţumeşte picioarelor că l-au purtat în luptă fără să-l trădeze. În sătucul de la marginea oraşului Horezu, Aurică Antonie este un erou.

Localnic: A trecut prin multe, vă daţi seama, la 105 ani câte a întâlnit omul ăsta. L-au luat ruşii prizonier, l-au ţinut 7 ani de zile prizonier. Deci 7 ani să îi pierzi din viaţă…

Nicolae Sărdărescu, primarul oraşului Horezu: La 100 de ani, a fost făcut cetăţean de onoare al oraşului şi intenţionez ca o stradă, strada dânsului, să îi poarte numele, pentru că nu numai că a fost veteran de război, dar a ajuns şi la vârsta de 105 ani, înseamnă mult.

Aurică Antonie este singurul veterar din cel de-al doilea război mondial care mai trăieşte în zona Horezu.

Leave a Response