Va fi inaugurata cea mai mare investiție din actualul mandat al primarului Mircia Gutău

duminică, 17 noiembrie 2019

Așteptarea a luat sfârșit pentru șoferii din Râmnic și nu numai și un vis vechi de peste două decenii este pe cale să se împlinească: vineri, 29 noiembrie 2019, de la orele 16, va avea loc inaugurarea și se vor deschide traficului bretelele de legătură de la pasajul suprateran „Tudor Vladimirescu”, cea mai mare investiție din actualul mandat la primarului Mircia Gutău. Demn de mentionat este faptul ca lucrarea a fost executata de cunoscuta firma de constructii dn Ramnicu Valcea, SC Ralunic SRL. Ideea și proiectul inițial al pasajului a fost gândit de fostul primar Sorin Zamfirescu, dar a fost „amputat” la execuție de bretelele de legătură atât de necesare de către un ex-primar de tristă amintire. Evenimentul din 29 noiembrie va fi marcat printr-o ceremonie pe măsură, la care vor fi invitate personalități de marcă locale și naționale, dar și simpli cetățeni, care să se bucure împreună de realizarea unui mare vis. Lucrările la bretelele de acces au costat peste 200 miliarde de lei vechi, au fost finalizate de firma Ralunic cu patru luni mai devreme decât data din contract, în prezent mai fiind de executat doar marcajele rutiere și semnalizările de avertizare și informare. Felicitări primarului Gutău, lui Nicolae Raduca, patronul firmei constructoare, și tuturor care au contribuit la realizarea acestei investiții!!73024013_2651627871561269_4309624305689296896_o (1)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe