|sâmbătă, decembrie 14, 2019
  • Follow Us!

Dezvăluiri incendiare! Notarita Claudia Banu, implicata intr-o inginerie imobiliară cu sediul istoric al ţărăniștilor! 

PNL-Claudia-Banu

Dezvăluire. Inginerie imobiliară cu sediul istoric al ţărăniștilor. Clădirea în care Corneliu Coposu a fost arestat de comuniști a fost vândută unui afacerist controversat. Aurelian Pavelescu: Ce istorie să fie o ruină?

Vechea clădire în care se întâlneau Maniu şi Mihalache cu liderii PNȚ a fost cumpărată prin interpuși de ­controversatul afacerist Mihai Leonard Rotaru, patronul firmei Rotary Construcții. Actualul şef al ­partidului, Aurelian Pavelescu, susține că a vândut sediul istoric din centrul Capitalei pentru că imobilul urma să fie pus sub sechestru de fostul trezorier al PNL, Vlad Moisescu, acuzat de corupţie – potrivit  romanialibera.ro

Vechea clădire în care se întâlneau Maniu şi Mihalache cu liderii PNȚ a fost cumpărată prin interpuși de ­controversatul afacerist Mihai Leonard Rotaru, patronul firmei Rotary Construcții. Actualul şef al ­partidului, Aurelian Pavelescu, susține că a vândut sediul istoric din centrul Capitalei pentru că imobilul urma să fie pus sub sechestru de fostul trezorier al PNL, Vlad Moisescu, acuzat de corupţie.

Regretatul lider politic Corneliu Coposu a fost săltat și arestat de comuniști, în anul 1947, dintr-un sediu-simbol al Partidului Naţional Ţărănesc. Acesta se afla într-o clădire de pe strada Clemenceau nr. 9, în centrul Capitalei, unde își avea sediul ziarul „Dreptatea“, dar și Clubul PNŢ. Tot aici, Iuliu Maniu și Ion Mihalache se întâlneau cu liderii partidului în perioada interbelică.

După arestarea lui Coposu, sediul a fost confiscat de regimul comunist. Imobilul a reintrat în patrimoniul PNŢCD abia în anul 2009. Un an mai târziu, la șefia partidului avea să fie înscăunat Aurelian Pavelescu. În loc să redea noblețea sediului, el a preferat să îl lase să se degradeze şi apoi să îl vândă printr-o tranzacţie asupra căreia planează multe semne de întrebare.

Pavelescu a forțat vânzarea ­sediului istoric

În noiembrie 2014, conducerea țărăniștilor a notificat în cartea funciară a clădirii, din strada Clemenceau nr. 9, intenția de vânzare a spațiului în favoarea biroului notarului Berevoianu Radu Costin. Dar țărănistul Vasile Lupu l-a avertizat pe notar că există o interdicție legală de înstrăinare a imobilului și că hotărârea de vânzare nu poate fi luată legal. După câteva zile, pe 4 decembrie, Aurelian Pavelescu a convocat Comitetul Național de Conducere (CNC) al țărăniștilor, unde s-a hotărât vânzarea imobilului. Atunci a izbucnit un scandal public în care CNC a fost acuzat că nu este for decizional al partidului și nu poate decide vânzarea imobilului. Conform statutului PNȚCD, doar Biroul Național de Conducere al țărăniștilor putea decide vânzarea imobilului, ceea ce nu s-a întâmplat. Mai mult, în ședința CNC s-a dorit vânzarea imobilului prin licitație publică, dar Pavelescu nu a fost de acord.

Cumpărătorul de fațadă, șefa femeilor țărăniste

În urma acestui scandal, nici un notar din București nu a mai vrut să perfecteze tranzacția de vânzare a imobilului. Dar președintele țărăniștilor, Aurelian Pavelescu, a ținut morțiș să vândă clădirea-simbol a țărăniștilor. Pe 20 decem­brie 2014, Aurelian Pavelescu (împreună cu Nick Teodo­reanu, Mihai Guțanu și Gheor­ghe Dinescu, în calitate de reprezentanți ai țărăniștilor) s-a dus la notarul Claudia Mihaela Banu, din Râmnicu Vâlcea, pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare a imobilului din București. Conform contractului autentificat de notarul Banu, cumpărătorul-surpriză al imobilului a fost Oana Alina Dănilă, președinta organizației de femei din cadrul PNȚCD, care s-a oferit să plătească suma de 420.000 euro, în rate, până la finele anului 2016 – dupa cum noteaza  romanialibera.ro

Asadar, ceea ce nu au vrut sa redacteze-legalizeze toti notarii din Bucuresti – a redactat notarita Claudia Banu, actuala sefa a PNL Ramnicu Valcea, pretendenta la un post de deputat in Parlamentul Romaniei!

Reprezentanții Asociației Clubul Național Țărănist – PNȚCD susțin că „doamna Dănilă este prietena și concubina domnului Guțanu Mihai și e introdusă în acest contract ca persoană interpusă, urmând să se încheie un alt contract de vânzare-cumpărare către un terț. Doam­na Dănilă Oana-Alina știa de toate aceste situații, ceea ce o face complice“.

Oana Alina Dănilă, fosta șefă a femeilor țărăniste, susține, ­într-o notificare, că tranzacția s-a făcut legal, iar prețul imobilului a fost negociat în urma a două evaluări din 2009 și 2013. „Evaluarea din 2009 este de 257.000 euro, evaluarea din 2013 este de 303.000 euro. Prețul negociat al contractului a fost de 420.000 euro, în condițiile în care imobilul a suferit degradări importante“, susținea Dănilă.

Intermediarul: „Nu îmi mai aduceți aminte de imobil!“

Conform unui extras de carte funciară, Oana Dănilă a vândut imobilul firmei Icon Corpo­ration Consultant Energy Design. Contactată de „România liberă“, Oana Dănilă a precizat că nu mai vrea să își aducă aminte de scandalul iscat în PNȚCD după ce i-a vândut ­Aurelian Pavelescu imobilul din strada Clemenceau.

„Nu îmi mai aduceți aminte de imobil! Bine că am scăpat. Gata, nu mai vreau să declar nimic! Ce am avut de declarat am declarat. Eu am plecat din PNȚCD și nu am mai vorbit cu nimeni. Da, am vândut imobilul, dar nu îmi aduc aminte către cine. Am făcut anunț de vânzare către toată lumea. Chiar nu mai știu cu cât am vândut imobilul. Dacă vreți să vă dau așa amănunte, să mă sunați după ora opt seara, când ajung acasă“, a spus Oana Dănilă. De atunci, nu a mai răspuns la telefon.

Al doilea cumpărător, ­paravanul lui Rotaru de la „Rotary“

Firma Icon Corporation Consultant Energy Design este patronată de Elena Todireanu și Oana Stela Todireanu, iar de administrarea firmei se ocupă Vlad Ștefan Baranga. Elena Todireanu mai deține și jumătate din firma Letorova Energy Construct Holding. Prin această societate, Elena Todireanu este asociată în alte șase firme: Imo Development Center, Imo Investments Estate (succesoarea  firmei Rotary Construcții), Imo Loke View Group (fosta Rotary Construcții Belvedere), Imo Medical Center și Rotary Construcții Antiaeriană.

Practic, Elena Todireanu a preluat, prin firmele pe care le controlează, o marte parte din afacerile gestionate de Mihai Leonard Rotaru, patronul firmei Rotary Construcții. „Domnule, nu cunosc. Nu știu, nu știu ce să vă spun pentru că eu nu mai ­figurez acolo. Nu mai sunt de câteva zile. Nu mai am timp… Sunt foarte ocupată“, a spus Todireanu pentru „România liberă“. Apoi a adăugat: „Nu știu, domnule, pentru ce a fost cumpărat sediul. Nu știu. E altcineva acum la firma respectivă. Nu mai sunt eu. Nu, nu, nu“.

Aurelian Pavelescu: „Ce istorie să fie o ruină? Ce simbol al partidului?“

Șeful țărăniștilor, Aurelian Pavelescu, a declarat pentru „România liberă“ că sediul istoric al țărăniștilor a fost vândut pentru ca imobilul să nu fie pus sub sechestru de către Vlad Moisescu, dar și pentru a plăti datoriile partidului. El susține că vânzarea imobilului nu s-a făcut către Oana Dănilă, fosta lui colegă de partid, ci doar a fost transferat pe numele ei pentru a scăpa de datornici. În realitate, s-a semnat un contract de vânzare-cumpărare în rate. Ulterior, Oana Dănilă a vândut imobilul, prin interpuși, lui Mihai Leonard Rotaru.

Care a fost motivul pentru care ați vândut sediul istoric?

Aurelian Pavelescu: În balanță se afla pierderea sediului central. Ne aflam în proces de evacuare din cauza restanțelor. Eram deja în recurs. Am avut de ales: ori pierdeam sediul central, ori făceam vânzarea. Era vorba și de datorii acumulate, pe care nu le puteam ignora. Problema este că acele datorii veneau pe contul central al partidului și eram într-o gaură de zeci și sute de mii de euro. Am plătit inclusiv o datorie a lui Vlad Moisescu pe care o făcuse în campania pentru alegerile europarlamentare.

Dar Vlad Moisescu nu era ­sponsorul partidului?

A.P.: Vlad Moisescu a fost sponsor. Dar nu a plătit toate datoriile. Prin sponsorii pe care i-a adus s-au plătit anumite datorii. El s-a ocupat de campania la europarlamentare. Vlad Moisescu a vrut să ia și el imobilul. Pentru un contract pe care l-a angajat în campania electorală, contract de publicitate făcut cu un ziar central pentru campania din 2014. I-am făcut și plângere penală. M-am trezit după campania la europarlamentare că mai trebuie să plătesc unui ziar peste 30.000 euro. Moisescu a pus în executare acest imobil. Dacă nu îl vindeam, era executat. Asta a fost o altă presiune, făcută de Vlad Moisescu, care a obținut în instanță sechestru pe imobil printr-o societate de-a lui.

Imobilul a fost vândut către ­colega dvs. de partid.

A.P.: Nu e adevărat că l-am vândut ei. Imobilul trebuia transferat pe numele unei persoane pentru a nu fi executat de o societate a lui Vlad Moisescu. Eu nu i-am vândut Oanei Dănilă. I-am vândut lui Mihai Rotaru. Ea a renunțat la vânzare. Nu a cumpărat ea. Din prețul total i-am dat avansul înapoi.

Până la urmă, la cine a ajuns ­sediul partidului?

A.P.: Noi am vândut la omul ăsta, la Mihai Rotaru. Nu mai știu exact cu cine s-a încheiat contractul. De acest contract s-a ocupat mai multă lume. Niște angajați de-ai lui s-au ocupat de verificări. A avut avocați… Nu mai știu exact cu cine s-a încheiat contractul.

Deci nu ați vândut direct lui ­Rotaru?

A.P.: Ba da, direct lui Rotaru. Notarul și angajații lui s-au ocupat de proceduri. Nu are nici un fel de treabă femeia asta (Oana Dănilă – n.r.). A fost doar o intenție de cumpărare, la care a renunțat.

Din documentele oficiale rezultă că Oana Dănilă a revândut ­imobilul.

A.P.: Nu a fost revândut. A fost o singură vânzare. Datoriile s-au plătit direct din contul lor în contul primăriei, către utilități. S-a plătit inclusiv datoria lui Vlad Moisescu către ziarul central pentru publicitate. Am salvat vreo 15 sedii din teritoriu cu acei bani. Acel imobil a salvat partidul de la un colaps financiar.

Dar de ce nu ați salvat și sediul istoric?

A.P.: Eu am mai încercat să vând sediul acesta în 2010. Atunci au făcut o cerere la instanță. Era Radu Sârbu atunci. A făcut o cerere la Judecătoria Sector 1 și a transcris procesul în Cartea Funciară. Eu am recuperat imobilul. Nu l-a recuperat nici Coposu, nici Diaconescu. L-am recuperat eu cu Miluț. Ce emblemă să fie? Ce istorie să fie o ruină? Între 1996 și 2000, când erau țărăniștii la putere, Ion Diaconescu a trimis niște firme de construcții să renoveze sediul. Constructorul a terminat lucrarea și, când să inaugureze, Ion Diaconescu le-a spus că au greșit clădirea. Atunci și-au dat seama că s-a renovat clădirea de lângă. Ce simbol al partidului? Nici măcar nu știau pe unde e. Au abandonat complet sediul. Asta este povestea.

Interesat: Rotaru, afaceri cu statul și imobiliare cu Apărarea

Afaceristul Mihai Leonard Rotaru a devenit cunoscut după ce firma sa, Rotary Construcții, s-a abonat la contractele publice. În perioada 2007-2015, a câștigat 62 de licitații publice de aproximativ 195 milioane euro. În paralel, a dezvoltat o serie de proiecte imobiliare private, care au fost cedate firmelor din grupul IMO, controlat,  în acte,  de Elena Todireanu.  Una dintre afacerile cedate Elenei Todireanu de către Mihai Leonard Rotaru este proiectul rezidențial „Ansamblul Antiaeriană“, prin care se construiesc case pentru militari. Proiectul a demarat în urmă cu nouă ani, după ce Ministerul Apărării a pus la dispoziție o fostă unitate militară dezafectată care se întindea pe un teren de 16,5 ha. Atunci s-a decis ca realizarea cartierului să fie făcută de Isorast Technology-Rotary SRL, administrată de Mihai Leonard Rotaru. Între timp, firma a intrat în reorganizare judiciară, iar afacerea a fost transferată pe firma Rotary Construcții Antiaeriană. În această afacere îl găsim și pe Vlad Ștefan Baranga, administratorul firmei Icon, care a cumpărat sediul țărăniștilor.  Conform unui document al firmei ZRP Insolvency, Vlad Ștefan Baranga și Daniela Rotaru s-au pricopsit cu plângeri penale. Motivul: au închiriat unor persoane șase apartamente din blocurile cu 10 etaje cunoscute drept „Blocurile Rotary“, deși Ministerul Apărării îl informase pe Mihai Leonard Rotaru că „dat fiind regimul juridic al unităţilor locative din Complexul Antiaeriană, acestea nu sunt destinate închirierii“.

Mihai Leonard Rotaru a refuzat să răspundă la întrebările RL.

CONTRADICȚIE: Moisescu: „Pavelescu a încercat să se sustragă de la plata sumelor datorate“

Vlad Moisescu susține, pentru RL, că Aurelian Pavelescu minte: „Domnul Aurelian Pavelescu a încercat să se sustragă de la plata sumelor datorate, invocând faptul că nu a avut cunoștință de încheierea contractelor și de emiterea facturilor și că alte persoane, fără ca el să știe, au încheiat aceste contracte. De la bun început, acesta cunoștea faptele petrecute în cadrul și în legătură cu partidul pe care îl conduce. Simpla negare a unor fapte nu constituie decât un mod prin care a încercat să se sustragă de la plata sumelor datorate“.

Sursa: romanialibera.ro

 

Leave a Response