ASF a retras oficial de la tranzacţionare acţiunile emise de SC Oltchim SA de pe Bursa de Valori București

duminică, 10 noiembrie 2019

 

Prin Decizia nr. 1336/04 noiembrie 2019, Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare a aprobat retragerea de la tranzacţionarea pe Bursa de Valori București (BVB) a acţiunilor emise de SC Oltchim SA începând cu data de 7 noiembrie 2019. De asemenea, prin Decizia nr. 1337/04 noiembrie 2019, Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis radierea din evidenţa ASF a acţiunilor emise de SC Oltchim SA începând cu data de 7 noiembrie 2019.

La luarea deciziei, ASF a avut în vedere prevederile din OUG nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, precum și Sentința nr. 663/08 mai 2019 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 887/90/2013, prin care s-a dispus trecerea la procedura falimentului a SC Oltchim SA, publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 11805/12 iunie 2019. Pentru acțiunile emise de SC Oltchim SA nu mai poate fi menţinută o piaţă ordonată, având în vedere deschiderea procedurii falimentului, prevederile din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, precum și din regulamentul nr. 5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă.

Anul trecut, a fost finalizată şi tranzacţia privind vânzarea activelor de pe platforma industrială de la Râmnicu Vâlcea, respectiv activele funcţionale (pachetele 1-5 şi parţial 7), către societatea Chimcomplex SA Borzeşti. Astfel, în data de 7 decembrie 2018, în baza contractului de vânzare active, au fost vândute activele (drepturi de proprietate intelectuală, teren, construcţii, bunuri mobile, investiţii în curs) aferente instalaţiilor clorosodice, propenoxid, polioli-polieteri, oxo-alcooli, monomer, PVC I, utilităţi, parcul de vagoane de pe platforma industrială Râmnicu Vâlcea. Valoarea tranzacţiei a fost de 589,329 milioane lei, fără TVA. Ulterior, în aprilie 2019, consorţiul de administratori judiciari ai SC Oltchim SA a depus la Tribunalul Vâlcea raportul privind stadiul de implementare a planului de reorganizare a activităţii SC Oltchim SA, prin care s-a solicitat instanţei să ia act că durata de implementare a planului de reorganizare a expirat şi să dispună deschiderea procedurii falimentului.

(Petre Coman)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe