3 lucruri pe care trebuie să le ştii dacă vrei să foloseşti lentile de contact

miercuri, 6 noiembrie 2019

Unele persoane adoră ochelarii de vedere, îşi asortează ramele cu ţinutele şi nu îşi uită niciodată tocul şi materialul pentru curăţat lentilele. În cealaltă extremă se află cei care ar da orice, numai să nu fie nevoie să poarte accesoriile considerate incomode.

Dacă faci parte din a doua categorie amintită mai sus şi te gândeşti de multă vreme să faci trecerea spre lentile de contact, este recomandat să cercetezi cu atenţie subiectul şi să te informezi temeinic.

Iată principalele lucruri pe care trebuie să le ştii când vrei să porţi lentile de contact:

1. Consultul oftalmologic iniţial

Multe persoane consideră că, dacă poartă deja ochelari şi îşi cunosc dioptriile, este suficient pentru a-şi alege pe cont propriu lentilele de contact. Ei, bine, lucrurile stau diferit.

Chiar dacă ai făcut un control oftalmologic când medicul şi-a prescris ochelarii, un nou control este necesar. Medicul îşi va pune întrebări referitoare la istoricul tău, stilul de viaţă, profesia şi alte detalii pe care le va considera importante.

Apoi, doctorul specialist va face analiza locală şi examinarea microscopică a ochilor. La finalul consultului, vei avea toate datele necesare pentru comandarea unor lentile de contact personalizate. Vei şti atât dioptriile, cât şi raza de curbură, diametrul, cilindrul şi axul. Toate aceste informaţii te vor ajuta să cumperi lentilele perfecte!

2. Alegerea lentilelor potrivite pentru tine

De regulă, după consult, medicul oftalmolog îşi va oferi şi câteva perechi de lentile de test. Acestea sunt confecţionate din materiale diferite şi te vor ajuta să determini care este cea mai confortabilă variantă pentru ochii tăi.

Lentilele de contact se împart în două mari categorii: rigide şi moi (acestea din urmă pot fi confecţionate din hidrogel sau silicon-hidrogel).

●    Avantaje şi dezavantaje în cazul lentilelor de contact rigide

Principalul avantaj, în acest caz, este durabilitatea crescută. Lentilele rigide pot fi purtate de la câteva luni, până la doi ani. Astfel, investiţia financiară va fi şi ea mai mică.

În schimb, ochiul se va acomoda mai greu cu acest tip de lentile, fiind necesare chiar şi câteva săptămâni. De asemenea, fiind mai mici decât cele moi, lentilele rigide se pot deplasa mai uşor din centrul ochiului, cauzând privire înceţoşată şi permiţând prafului să pătrundă mai uşor în ochi.

●    Avantajele şi dezavantajele lentilelor de contact moi

Spre deosebire de cele rigide, lentilele moi sunt considerate mai confortabile, ochiul obişnuindu-se mai uşor cu ele (2-3 zile sunt suficiente). În plus, lentilele moi permit oxigenului să pătrundă în cavitatea oculară, păstrând sănătatea acesteia.

Pe de altă parte, o pereche de lentile moi rezistă maximum 30 de zile, apoi fiind necesară schimbarea acestora. Prin urmare, acestea reprezintă o variantă mai costisitoare.

3. Sunt lentilele de contact potrivite pentru stilul tău de viaţă?

Înainte să iei o decizie definitivă şi să îţi cumperi lentilele de contact, nu uita să te întrebi dacă acestea se potrivesc stilului tău de viaţă.

De exemplu, pentru o persoană care se află în permanentă mişcare, face mult sport şi are un program încărcat, sunt recomandate lentilele zilnice deoarece sunt mult mai igienice. Sportivii de performanţă, mai ales, optează pentru lentilele zilnice pe care le pot arunca la finalul zilei sau după ce au terminat activitatea sportivă.

În mod similar, dacă eşti genul de persoană care călătoreşte foarte mult, poţi alege soluţii pentru lentilele de contact de voiaj, care nu au mai mult de 100 ml, tocmai pentru a se potrivi în bagajul de mână.

Nu în ultimul rând, nu uita că majoritatea lentilelor nu pot fi purtate pe timpul nopţii şi, în niciun caz, nu trebuie să depăşeşti timpul de purtare specificat pe ambalaj. Dacă alegi să înlocuieşti ochelarii, asigură-te că tratezi cu seriozitate noul ritual de îngrijre al ochilor!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe