Sparle si soparle, 07.10.2019

duminică, 6 octombrie 2019
  • După falimentul Oltchim și retragerea de la tranzacționare de pe piața bursieră, pe Bursa de Valori București mai sunt listate doar două societăți pe acțiuni din județul Vâlcea: SC Univers SA și SC Agromec Râmnicu Vâlcea SA. De-a lungul ultimilor ani, județul nostru avea o „tradiție” în numărul mare de societăți ce erau listate pe BVB (sau fostul Rasdaq), dar fie s-au retras, fie sunt în proceduri de insolvențe. Vorbim aici de SC Uzinele Sodice Govora SA, SC Hervil SA, SC Roți Auto Drăgășani SA, SC Vel Pitar SA, SC Scavil SA, SC Călimănești Căciulata SA, SC Comcereal Vâlcea SA, SC Șapte Spice SA, SC Transcozia SA (actual Antares Transport), SC Remat Vâlcea SA, SC Favil SA, SC Băile Govora SA, SC Forconcid SA, SC Cozia Forest SA, SC Socom Vâlcea SA, SC Minet SA, SC Fralvil SA, SC Urban SA, SC Valmetex SA, SC Proimsat SA, etc. Despre SC Univers SA spunem doar că SIF Oltenia deține 73,7494% din acțiuni.

 

  • Zilele trecute, la invitația domnului Gheorghe Mihăilescu, director general al Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA, prefectul Florian Marin a participat, în baza prerogativelor legale conferite de Codul administrativ, la schimbarea conducerii manageriale a Direcției Silvice Vâlcea. Astfel, începând cu data de 04.10.2019, funcția de director al Direcției Silvice este ocupată cu împuternicire de ing. Gheorghe Grigoriță, aceasta înlocuindu-l pe Daniel Rădulescu. „În cadrul ședinței i-am mulțumit domnului Daniel Rădulescu pentru rezultatele obținute de direcție, pe durata mandatului său de un an. Totodată, i-am urat succes noului director, ing Gheorghe Grigoriță, mult succes în activitatea viitoare și l-am asigurat de întregul sprijin instituțional al Instiției Prefectului Vâlcea”, a spus prefectul Florian Marin.

 

  • La Comisia Europeană se mai află depuse documentaţii pentru alte produse pentru dobândirea protecţiei europene Indicaţie Geografică Protejată (IGP), printre care și „Telemea de Vaideeni” din judeţul Vâlcea. Țara noastră are cinci produse înregistrate pe sisteme de calitate europene, din care patru Indicaţii Geografice Protejate (IGP): Magiun de prune Topoloveni, Salam de Sibiu şi Novac afumat din Ţara Bârsei şi scrumbia de Dunăre afumată. Produsul Telemea de Ibăneşti este înregistrat pe sistemul de calitate Denumire de Origine Protejată. Zilele trecute, Comisia Europeană a aprobat înscrierea produsului românesc „Cârnaţi de Pleşcoi” în registrul produselor care beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată.

 

  • Conducerea Primariei Ramnicu Valcea continua sa-l sustina pe Petrut cel Obraznicut de la Filarmonica Ramnicu Valcea. Inca asteptam un raspuns de la institutia care patroneaza filarmonica... Daca nu primim un raspuns pertinent la articolele noastre, ne vom adresa masonilor care faceau chefuri la restaurantul al carui administrator a fost Petrut Constantinescu ani de zile. Penibil – sa numesti oameni in fruntea unei institutii de cultura asa de importanta – dupa un șpriț fie el si masonic! Sa nu aminteasca nimeni de comedia aceea de asa-zis concurs!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe