Încă din vara acestui an, primarul comunei Zătreni, Constatin Lițoiu a depus cererea de finanțare pentru proiectul ,,Înființare distribuție gaze naturale în comuna Zatreni, pe o distanță de 16 kilometri”, iar la Comisia Națională de Strategie și Prognoză a depus al doilea proiect pentru modernizarea și asfaltarea drumurilor de interes local în comuna Zatreni, în lungime de 13,5 km. În vederea deschiderii noului an școlar, primarul Constantin Liţoiu a încheiat lucrările și a făcut recepția la proiectul „Anvelopare Școală Zătreni”, finanțat prin PNDL în valoare de peste 110.000 euro. Conform primarului Constantin Liţoiu, drumul spre cătunul Boru, care face legătura cu localitatea Livezi, a fost pietruit în totalitate încă de anul trecut. În acest an, primarul Constantin Liţoiu şi-a propus să obţină finanţare şi pentru a construi o piaţă agroalimentară modernă, chiar în centrul comunei: „În 2019, sper că Guvernul va debloca şi banii pentru această piaţă, care e deosebit de importantă pentru comunitate, precum şi pentru locuitorii din câteva localităţi limitrofe”. Drumurile distruse de calamități au fost reabilitate, iar drumul spre cătunul Boru, care face legătura cu localitatea Livezi, a fost pietruit în totalitate. În toamna anului trecut, primarul Constantin Liţoiu a finalizat repararea a 11 km de drumuri care au fost distruse de calamități. Potrivit primarului din Zătreni, anul trecut se lucra la elaborarea a două proiecte cu fonduri europene, pentru asfaltarea a 7,5 km de drumuri și pentru o grădiniță în curtea școlii. Edilul a mai declarat că nu a primit deloc bani pentru calamități, dar cu toate astea s-a pietruit DC 676A, care face legătura cu localitatea Livezi. Tot anul trecut, la Zătreni, a demarat reabilitarea mai multor drumuri de interes local care au fost asfaltate. Încă din luna mai, primarul Constantin Liţoiu a semnat contractul de execuție și au și început lucrările de extindere a canalizării în 5 sate. Extinderea rețelei de canalizare este, de asemenea, un pas foarte important, în materie de investiții publice pentru orice localitate din mediul rural, şi, de aceea, primarul din Zătreni, Constantin Liţoiu, promite că în anul 2021 localitatea va avea rețea de canalizare în toate satele.
Web Design by DowMedia