Primarul din Mădulari, Daniel Dimulescu, asfaltează 2 km din drumul comunal DC 63A, care străbate satul Bănțești

miercuri, 16 octombrie 2019

 

Conform primarului comunei Mădulari, Daniel Dimulescu, în prezent se asfaltează 2 km din drumul comunal DC 63 A, care străbate satul Bănțești. Potrivit autorităților locale, investiția se realizează cu bani guuvernamentali, cu sprijinul Consiliului Județean Vâlcea: „Investița va deservi circa 150 de gospodării din satul Bănțești. Lucrările la alimentarea cu apă și canal sunt aproape pe finalizare, iar în scurt timp, în casele oamenilor va curge și apă la robinet. În paralel, continuăm și lucrările în satul Mamu, respectiv decolmatarea pârâului Ulioasa a fost făcută, iar acum se decolmatează pârâul Gorgăneasa, pe porțiunea de vărsare în râul Mamu”. Din bugetul pe anul acesta, Primăria Mădulari a alocat suma de peste 9,2 miliarde de lei vechi pentru extinderea alimentării cu apă a comunei. Printre altele, Consiliul local al comunei Mădulari a aprobat proiectul de buget local pe anul 2019 la nivelul sumei de circa 1 milion de euro. Primarul comunei Mădulari, Daniel Dimulescu, va implementa proiectul cu fonduri europene „Reabilitare, modernizare şi dotare Scoala cu clasele I-VIII Mădulari”: „Infrastructura şcolară la nivelul comunei trebuie adaptată la normele europene de calitate, în acest sens dorim să ridicăm considerabil nivelul unităţii de învățământ, pentru a asigura elevilor și cadrelor didactice un mediu cât mai bun pentru desfăşurarea activităţii.  În acest sens, am depus proiectul care priveşte reabilitarea, modernizarea şi dotarea Școlii cu clasele I-VIII din Mădulari”. Proiectul are în vedere îmbunătăţirea procesului educaţional prin dotarea scolii cu echipamente didactice, IT si materiale specifice pentru documentare, schimbarea acoperişului, a parchetului, a sursei de încălzire. Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt atât cei peste 100 de elevi actuali ai scolii, cât si de cele peste 30 de persoane care constituie cadrele didactice si personalul auxiliar din cadrul instituţiei de învatamânt. Valoarea proiectului este de peste 1,1 milioane de euro. „La Ministerul Dezvoltării mai avem încă două proiecte depuse în vederea finanţării: înfiinţarea sistemului de canalizate şi un proiect de asfaltarea pe o lungime de 6,5 kilometri pentru satele Mamu, Beica și Iacovele. Avem proiecte, şi sunt finanţate. Dacă într-o administraţie se munceşte, se poate realiza ceva bun”, mai spune primarul comunei Mădulari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe