Primarul comunei Păuşeşti Măglaşi, Alexandru Dediu, lucrează la reabilitarea Şcolii Valea Cheii

duminică, 6 octombrie 2019

 

 

Conform primarului comunei Păuşeşti Măglaşi, Alexandru Dediu, în prezent se lucrează la reabilitarea Şcolii Valea Cheii, un proiect de 700 milioane de lei vechi, proiect finanţat prin PNDL. În luna iunie, Consiliul Local al comunei Păuşeşti-Măglaşi a decis utilizarea parţială a excedentului bugetului local din 2018 în sumă totală de 340.000 euro pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare, adică pentru finanţarea obiectivului de investiţii „Refacere pod peste pârâul Olăneşti, punctul Pietrari”. Unul dintre cele mai ample proiecte din Păuşeşti Măglaşi este Centrul Cultural al localităţii unde vor funcţiona un muzeu al comunei, o sală de fitness, de mişcare pentru tineret, o sală de film, etc. La sfârșitul lunii mai, primarul Alexandru Dediu a semnat contractul de finanţare la proiectul „Centru de zi şi unitate de îngrijire la domiciliu”. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea unui sistem integrat de servicii sociale pentru persoane care au împlinit vârsta de 65 ani, în funcţie de nevoile sociale identificate, cu scopul prioritar de susţinere a funcţionalităţii sociale a beneficiarilor în mediul propriu de viaţa, familial şi comunitar, care să ofere condiţii optime pentru desfăşurarea activităților ce ţin de reabilitare şi recuperare neuropsihică, consiliere psihosocială şi informare, socializare şi petrecerea timpului liber, terapii de recuperare şi relaxare, asistenţă şi suport pentru familia persoanei vârstnice,  îngrijiri de specialitate la domiciliu, ajutor pentru realizarea activităţilor de baza ale vieţii zilnice. Locul de implementare a proiectului  este în zona centrală. Clădirea neutilizată din zona centrală a comunei, unde a fost şcoala veche, va fi transformata în „Centru de zi şi unitate de îngrijire la domiciliu”. În cadrul proiectului se  vor executa lucrări privind desfaceri parţiale ale zidăriei existente în vederea obţinerii unei funcţionalităţi şi crearea unor spaţii luminate şi atractive pentru persoanele vârstnice, eliminarea spatiilor neiluminate natural sau slab luminate datorită nepătrunderii luminii naturale şi crearea unei curţi de lumina în interiorul construcţiei existente, înlocuirea şi completarea instalaţiilor electrice, sanitare, termice si de ventilare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe