Primarul Adrian Cosac a alocat suma de 420 milioane de lei vechi pentru modernizarea iluminatului public din Vlădești

miercuri, 9 octombrie 2019

 

Din bugetul local pe anul acesta, primarul comunei Vlădești, Adrian Cosac, a alocat suma de 420 milioane de lei vechi pentru modernizarea iluminatului public din localitate. În acest an, primarul Adrian Cosac are o listă de investiții care cuprinde 12 obiective, în sumă totală de peste 5,3 miliarde de lei vechi, din bugetul local și al Ministerului Dezvoltării Regionale. Prin Hotărârea nr. 11/2019, Consiliul local al comunei Vlădești a aprobat devizul general recalculat în urma aplicării procedurii de achiziție publică privind cheltuielile de capital necesare realizării obiectivului de investiție „Modernizare și dotare Școala gimnazială Grigore Mihăescu (corp A+B) din Comuna Vlădești, judeţul Valcea”, la valoarea totală de 110.000 euro, inclusiv TVA, S-a mai aprobat cofinanțarea invesției de la bugetul comunei Vlădești cu suma de 32.933 lei. Cu ocazia Zilei comunei Vlădești (15 mai), primarul Adrian Cosac a profitat de acest moment aniversar pentru a spune că la Școala veche din localitate s-a inițiat o expoziție de fotografie veche, intitulată „Satul Vlădești între 1930-1970”. „Aduc la cunoștință că se lucrează la monografia localității noastre și vă rog să ne fiți alături, în efortul nostru de a reconstitui cât mai fidel toate etapele istorice, culturale și economico-administrative importante ale localității. Ziua de 15 mai reprezintă data la care localitatea noastră a fost atestată documentar pentru prima dată, anul 1535 rămânând astfel un moment de referință întrucât Vlad Voevod întărește pentru boierii Vlad și fratele său să le fie în Vlădești jumătate de ocină (moșie) pentru că le este veche și dreaptă ocină si dedină. La ei prădalica să nu fie și de nimeni neatins”, a spus primarul comunei Vlădești, Adrian Cosac. În preajma Sărbătorilor Pascale, primarul comunei Adrian Cosac a oferit premii tuturor participanților la Tabăra de încondeiat ouă. Au participat la cea de-a doua ediție a Taberei de încondeiat ouă din Vlădești elevi de la mai multe școli: din Râmnic, din Păușești-Măglași și de pe raza localității păstorită de edilii Adrian Cosac și Alexandru Bogdan Pirnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe