Consiliul local al comunei Vaideeni a aprobat indicatorii tehnico-economici și devizul general în urma elaborarii proiectului tehnic pentru obiectivul de investiție „Reabilitare, modernizare Şcoala cu clasele I-VIII, sat Izvorul Rece”, la suma de circa 170.000 euro. Conform primarului comunei Vaideeni, Daniel Băluţă, în curând, vor intra în modernizare 16 kilometri de drumuri de interes local din comună Vaideeni: „Proiectul este finanţat prin PNDL 2 și are o valoare de aproape 2,1 milioane de euro. Proiectul a fost întârziat de procedurile birocratice, dar şi de faptul că a fost reziliat contractul cu firma constructoare şi a fost nevoie de refacerea proiectului tehnic. În final, proiectul prevede reabilitarea a 16 kilometri de drumuri comunale la Găbreni, spre Crucea de Piatră, Dealul Urşani, Padeş şi Floreşti”. Pe de altă parte, încă din luna martie, primarul din Vaideeni, Daniel Băluţă, asfaltează drumul comunal DC 136 din satul Cerna, iar pe malul Luncavăţului au început lucrările de amenajare a unei faleze pietonale de promenadă. Consiliul local al Comunei Vaideeni, întrunit în şedinţă ordinară, din data de 29.03.2019, a aprobat realizarea unor lucrări de reabilitare, modernizare, extindere și dotare a Școlii Gimnaziale „Luca Solomon” din satul Vaideeni, precum și includerea in Programul National de Dezvoltare Locală. Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții se ridică la valoarea totală de 7.947.747 lei fără TVA, iar Comuna Vaideeni se obligă să suporte din bugetul local cheltuieli neeligibile care vor rezulta din implementarea proiectului în valoare de 436.666 lei cu TVA, valoarea totala a investitiei fiind de 9.457.819 lei cu TVA. La propunerea primarului din Vaideeni, Daniel Băluţă, Consiliul Local al comunei Vaideeni a aprobat la finele anului trecut devizul general și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Lucrări de refacere a drumului comunal DC 136, sat Cerna din Comuna Vaideeni, Judeţul Vâlcea”, la valoarea de 1,96 milioane de lei cu TVA (417.000 euro).
Web Design by DowMedia