Primăria Budeşti demarează implementarea proiectului „Reabilitarea, modernizarea şi echiparea Școlii gimnaziale sat Budeşti”

miercuri, 2 octombrie 2019

 

Potrivit unui recent comunicat de presă, Primăria Budeşti demarează implementarea proiectului „Reabilitarea, modernizarea şi echiparea Școlii gimnaziale sat Budeşti”. Data începerii proiectului este 21.12.2017, iar data finalizării proiectului este 31.06.2020. Valoarea totală a proiectului este de 2.866.920 lei, din care valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR de 2.436.882 lei, valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional de 372.699 şi valoare cofinanţare eligibilă a beneficiarului de 57.338 lei. Consiliul Local Budeşti, întrunit în şedinţa ordinară din data de 22 martie 2019, a aprobat proiectul „Reabilitarea, modernizarea şi echiparea Şcolii Gimnaziale sat Budeşti, comuna Budești”, în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Potrivit primarului localităţii Budeşti, Ion Vlădulescu, în prezent, se lucrează la modernizarea drumurilor din satele Ruda și Barza. În luna mai, Consiliul Local al comunei Budeşti a aprobat înregistrarea Primăriei Budeşti în Sistemul Naţional Electronic de Plată online a taxelor şi impozitelor, utilizând cardul bancar. În conformitate cu prevederile HG nr. 1070/2013 pentru modificarea şi completarea HG nr. 1235/2010, comisionul aferent plăţii electronice cu cardul este suportat de către: plătitor, pentru comisioanele aferente serviciilor de plată percepute de către furnizorul său de servicii de plată; beneficiarul plăţii, respectiv instituţiile publice prevăzute în HG nr. 1235/2010, pentru comisioanele aferente serviciilor de plată percepute de către furnizorul său de servicii selectat conform art. 8. alin. 2. La începutul acestui an, Primăria comunei Budești a decis asigurarea finanţării de la bugetul local pentru categorii de cheltuieli care nu se finanţează de la bugetul de stat, prin PNDL pentru obiectivul de investiţii „Modernizare Drum Comunal Islaz-Barza şi construire pod peste Pârâul Sâmnic în comuna Budeşti, județul Vâlcea”, cu suma de 745.424 lei. Prin Hotărârea nr. 70/2018, Consiliul Local al comunei Budești a aprobat devizul general și indicatorii tehnico-economici actualizați după finalizarea procedurilor de achiziție publică pentru obiectivul de investiții „Modernizare strada Aluniș și introducere rețea de canalizare în satul Barza, comuna Budești, județul Vâlcea”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe