|joi, septembrie 19, 2019
  • Follow Us!

Primăria Orleşti a demarat implementarea proiectului „Centru de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice” 

Constantin Carstina

 

Conform unui comunicat de presă din luna august 2019, Primăria Orleşti demarează implementarea proiectului „Centru de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice în Orleşti”. Data începerii proiectului este 05.12.2016, iar data finalizării implementării este 31.03.2020. Valoarea totală a proiectului (defalcată în contribuţia UE şi contribuţia naţională) este de 3.656.726,56 lei, din care valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR 2.559.708,66 lei, valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național 1.023.883,40 lei și valoare cofinanțare eligibilă a beneficiarului 73.134,50 lei. Primarul din Orlești, Constantin Cîrstina, a spus că încă din luna iunie, au demarat lucrările de introducere rețele de apă și canalizare în satele Scăioși și Aurești: „Firma care deja lucrează, pe utilaje performante, a promis că lucrarea se va face în timp record. Tehnologia folosită este una de ultimă oră, şanţurile sunt săpate manual strict cât este nevoie pentru introducerea conductelor. Cele 2 sate vor avea propria staţia de epurare, a treia de pe raza localităţii”. Primăria Orlești va sistematiza și amenaja toate străzile şi trotuarele, astfel încât comuna să fie cea mai frumoasă localitate din Vâlcea. În luna aprilie, în comuna Orleşti, Constantin Cîrstina a început amenajarea turistică de la lacul lui Orlea. Primarul Cîrstina doreşte ca acest nou punct de atracţia să dezvolte un turism care să combine latura viticolă cu cea de agrement: „Aici am pus pe harta comunei, un nou domeniu turistic. Este un loc cu adevărat plin de legende, are un pitoresc aparte prin lacul care nu seacă niciodată, panorama Luncii Oltului este unică”. În martie, primarul comunei Orleşti a anunțat că un investitor privat va amenaja un complex de agrement, în imediata vecinătatea a Bulevardului Viilor, lângă stadion,  un complex care va include o piscină, spaţii de alimentaţie publică, locuri de joacă, creând un pol de atracţie pentru localnici dar şi pentru cei din comunele vecine. Tot primarul Constantin Cîrstina a mai declarat că un investitor privat a demarat construcția unei ferme piscicole, prin fonduri europene. La sfârşitul anului trecut, primarul comunei Orleşti, Constantin Cîrstina, a semnat contractul de finanţare pentru realizarea celui mai modern sanatoriu pentru vârstnici, acesta urmând a fi realizat chiar în zona centrală a localităţii.

Leave a Response