ITM Vâlcea verifică modul în care sunt respectate cerinţele de securitate şi sănătate în muncă în administraţia publică locală

duminică, 1 septembrie 2019

 

În perioada 26 august - 10 octombrie 2019, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vâlcea desfăşoară acţiunea de informare şi control pentru verificarea modului în care sunt respectate cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă, în instituţiile de administraţie publică. Securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă unul dintre aspectele cele mai importante şi dezvoltate ale politicii Uniunii Europene referitoare la ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale. Acest domeniu este parte integrantă a conceperii, organizării şi desfăşurării proceselor de muncă şi are rolul ca, prin măsuri şi mijloace specifice, să prevină eventualele disfuncţii din cadrul sistemului de muncă, astfel încât procesul muncii să se desfăşoare în condiţii de maximă eficienţă.

Obiectivele urmărite: creşterea nivelului de respectare a legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă de către autorităţi şi instituţii publice, prevăzute în Strategia naţională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru perioada 2018-2020; clarificarea unor aspecte în ceea ce priveşte modul de interpretare şi de aplicare a unor prevederi legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă de către angajatorii ţintă; stabilirea măsurilor care se impun, pentru: implementarea şi urmărirea principiilor generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea sau ţinerea sub control strict a factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională, asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare desfăşurării activităţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “ITM Vâlcea verifică modul în care sunt respectate cerinţele de securitate şi sănătate în muncă în administraţia publică locală”

  1. Nu se poate! Iese ITM pe teren. Sa-si ia tainul sau sa faca ceva constructiv. Vom vedea dupa aceste controale cum vom sta , la cintar, cu produsele preambalate dar si cu cele de panificatie la care se fura ca in codru , indiferent de producator si comerciant.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe