Hramul Mănăstirii Înălțarea Sfintei Cruci - Budești

duminică, 15 septembrie 2019

În ziua praznicului Înălțarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci și Sfânta Maria Egipteanca din localitatea Budești, județul Vâlcea.

Credincioși din comuna Budeşti și alte localități limitrofe au participat sâmbătă, 14 septembrie, la sărbătorirea hramului Mănăstirii Înălțarea Sfintei Cruci și Sfânta Maria Egipteanca, aflată pe una dintre colinele localității. În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și arhidiaconi.

În cuvântul de învățătură, rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Chiriarhul Râmnicului a spus că din secolul al IV-lea cinstirea Sfintei Cruci se dezvoltă de la o cinstire particulară creştină la o manifestare în mod public, datorită, în primul rând, apariţiei pe cer a semnului crucii, prin care împăratul Constantin cel Mare câştigă lupta din anul 312 împotriva lui Maxenţiu, şi, în al doilea rând, prin descoperirea Crucii de către mama Sfântului Constantin cel Mare, Sfânta Elena. Cea mai veche şi mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci este Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie, și a fost instituită la începutul secolului al IV-lea. În această zi sărbătorim, de fapt, două evenimente deosebite din istoria Lemnului Sfintei Cruci. Primul eveniment este reprezentat de aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie, anul 335, iar al doilea eveniment este caracterizat de întoarcerea Sfintei Cruci de la perşi în anul 629 pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste la biserica Sfântului Mormânt sau a Sfintei Cruci din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor la 14 septembrie 630.

Înaltpreasfinția Sa a mai explicat prefigurările Sfintei Cruci în Vechiul Testament și însemnătatea duhovnicească a Sfintei Cruci pentru întreg neamul omenesc.

„În Vechiul Testament, Sfânta Cruce era considerat un obiect de tortură, iar cei care mureau în acest fel erau considerați blestemați, însă Mântuitorul Hristos a murit de bunăvoie pe cruce pentru a împăca neamul omenesc cu Dumnezeu și pentru a oferi omului nu numai posibilitatea de a-i fi iertate păcatele, ci și de a locui împreună cu Dumnezeu în Împărăția Sa cea cerească și veșnică. Sfânta Cruce a fost preînchipuită de lemnul Pomului vieții din Eden, pentru că și Sfânta Cruce este Lemnul de Viață Dătătoare. De asemenea, Sfânta Cruce a fost simbolizată de corabia lui Noe, în care au fost salvate viețuitoarele pământului în timpul potopului. La fel, toiagul lui Moise preînchipuie lemnul pe care S-a răstignit Domnul Hristos, toiag care a despărțit apele Mării Roșii și pe care s-a înălțat șarpele în pustie, fiindcă cei care erau mușcați de șerpi veninoși se vindecau numai prin vederea toiagului. Sfântul Apostol Pavel ne spune că Sfânta Cruce este mântuitoare pentru cei care cred, iar pentru cei care nu cred Sfânta Cruce este nebunie. Sfânta Cruce aduce multă mângâiere, fiind toiag de sprijin și armă împotriva diavolilor. În afară de crucea materială, văzută, pe care S-a răstignit Domnul nostru Iisus Hristos, crucea care este așezată pe turlele bisericilor, la capul celor care au trecut din viața aceasta la cea veșnică, importantă în viața creștină este și crucea spirituală. Aceasta din urmă este o cruce a suferințelor, pe care dacă o răbdăm, Dumnezeu va dărui multă mângâiere, așa cum se întâmplă și în natură, când după nori, apare soarele”, a spus Chiriarhul Râmnicului.

Sfânta Cruce, a mai spus Părintele Arhiepiscop Varsanufie, are și o semnificație duhovnicească pentru viața omului.

„Există și o cruce cu care noi ne însemnăm, care este sfințitoare a trupului și sufletului omului, precum și a toate cele ale sale, prin stropirea cu agheasmă în semnul Sfintei Cruci. Atunci când ne închinăm cu semnul Sfintei Cruci, prin cele trei degete pe care le ținem adunate preînchipuim Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, pentru că spunem: «În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh», iar celelalte două degete unite în podul palmei simbolizează pe primii oameni, Adam și Eva, care au stat cu fața plecată înaintea lui Dumnezeu, atunci când se întâlneau cu El în Rai, sau cele două firi ale Mântuitorului, Care a fost deopotrivă Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat și Om, Care S-a întrupat din Fecioara Maria și din Duhul Sfânt. Atunci când spunem «Tatălui și al Fiului» ne amintim de dragostea pe care Dumnezeu a avut-o pentru neamul omenesc de a trimite pe Fiul Său de a-i izbăvi din păcat, iar când spunem «și al Duhului Sfânt» făgăduim lui Dumnezeu că împlinim ultima Sa poruncă pe care a dat-o Apostolilor, și anume porunca dragostei, pentru că le-a spus: «Să vă iubiți unii pe alții, precum Eu v-am iubit pe voi». Adică, cu aceeași jertfă pe care Domnul Hristos a făcut-o pentru noi, cu aceeași să ne însemnăm și noi, iar aceasta o fac mamele care își iubesc pruncii lor, se însemnează cei care merg la lupte pentru a-și apăra credința, soții care se iubesc și toți cei care iubesc pe aproapele lor ca pe sine. Sfânta Cruce aduce peste fiecare dintre noi multă mângâiere și multă nădejde că vom moșteni Împărăția lui Dumnezeu dacă vom împlini poruncile Lui, Sfânta Cruce este mântuire și de aceea în această se cuvine să zicem cu toții cântarea: Crucii Tale ne închinăm Stăpâne și sfântă învierea Ta o preaslăvim”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Piatra de temelie a așezământului monahal a fost așezată în anul 2015, iar lucrările de execuție a bisericii de lemn în stil maramureșean pe fundația de piatră au fost finalizate în anul 2017. Din luna august 2018, prin grija Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie și a maicii stavrofore Theodora Videscu, stareța așezământului monahal, a fost așezată în biserica Mănăstirii Înălțarea Sfintei Cruci și Sfânta Maria Egipteanca din localitatea Budești o copie a icoanei Maicii Domnului „Ierusalimitissa”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe