Goran Bregovic, concert de exceptie cu casa închisă la Arenele Traian din Râmnicu Vâlcea

duminică, 8 septembrie 2019

 

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi artişti balcanici, Goran Bregović, a evoluat alături de o orchestră simfonică formată din 42 de artişti, trei violonişti şi un cor de şase persoane - „Wedding & Funeral Orchestra” sambata, 7 septembrie, la Arenele Traian din Ramnicu Valcea intr-un concert de exceptie. La concert  a cantat şi Elena Gheorghe împreună cu formaţia „Steaua de Vreari”, având în deschidere spectacolul „Classics meets Jazz” al Filarmonicii „Ion Dumitrescu”.

Edilul şef al municipiului reşedinţă, Mircia Gutau, a precizat că aducerea cunoscutului muzician din Balcani, care a urcat pe scenă împreună cu "Wedding and Funeral Orchestra" şi Elena Gheorghe costat 60.000 de euro, bani obţinuţi în mare parte din sponsorizări.

Lucrările de renovare a bazei sportive "Arenele Traian", executate de SC ELECTROVALCEA SRL, un simbol al oraşului timp de aproape două decenii, au început anul trecut cu fonduri din bugetul local, după mai bine de şapte ani de la preluarea ei de la Ministerul Tineretului şi Sportului de către Consiliul Local al Râmnicului, timp în care s-a degradat continuu şi ajunsese o ruină.

Edilii oraşului au reabilitat acum zona, pe lângă renovarea scenei şi a terenurilor de sport care existau deja, fiind construită şi o nouă clădire, care are atât funcţiuni ce deservesc activităţilor sportive şi evenimentelor culturale ce se vor desfăşura în aer liber, adică vestiare, duşuri, grupuri sanitare pentru sportivi şi artişti, dar şi spaţii de birouri pentru mai multe direcţii din cadrul Primăriei Râmnicului.

Gutău a menţionat că s-au găsit deja şi firme interesate să organizeze şi în viitorul apropiat evenimente culturale de amploare în incinta bazei, capacitatea acesteia fiind de 4.000 de locuri.

"Au venit deja trei firme interesate să organizeze evenimente. E un loc extraordinar de frumos şi acolo se pot face zeci de astfel de evenimente. Vor fi prezentări de modă, a mai venit cineva care vrea să facă un festival anual de muzică. Intră acolo 4.000 de oameni. Nu sunt foarte multe astfel de locuri în ţară în care să poţi băga 4.000 de oameni. Există sistem nocturn, am amenajat camerele pentru artişti, toalete şi tot ceea ce trebuie, iar acest loc arată acum impecabil", a precizat acesta.

Concertul lui Goran Bregovic de sâmbătă va fi preluat şi difuzat înregistrat de Televiziunea Română, astfel încât şi cei care nu au avut posibilitatea să vadă live acest spectacol să se poată bucura de această experienţă artistică deosebită.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Goran Bregovic, concert de exceptie cu casa închisă la Arenele Traian din Râmnicu Vâlcea”

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe