|sâmbătă, octombrie 19, 2019
  • Follow Us!

DNA doarme! Fiul lui Roibu de la Oltchim face blocuri la Timpuri Noi în Capitală 

20190910_080444

Afacerile urmaşilor: Fiul lui Roibu de la Oltchim s-a asociat cu fiul lui Cojoc de la Chimcomplex şi fac blocuri la Timpuri Noi în Capitală

Alexandru Roibu, fiul fostului director al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, şi Rareş Cojoc, fiul omului de afaceri Liviu Cojoc, termină, în octombrie, proiectul de locuinţe New Times Residence din zona Timpuri Noi din Bucureşti, care adună, în total, 161 de apartamente conform zf.ro

„Prima fază a proiectului a fost finalizată în luna iunie a acestui an. A doua fază a proiectului estimăm că se va finaliza până la sfârşitul lunii octombrie, având în vedere că procesul de recepţie a lucrărilor a fost deja demarat. Referitor la dezvoltarea altor proiecte imobiliare în viitor, răspunsul nostru este 100% afirmativ. În acest moment nu putem oferi mai multe detalii, întrucât deocamdată nu am achiziţionat o altă locaţie în acest sens“, spune Rareş Cojoc, partener în proiectul New Times Residence.

Proiectul New Times Residence este situat exact în spatele ansamblului de birouri Timpuri Noi Square, ridicat de Vastint.

„Investiţia finală nu a fost calculată încă, dar este cuprinsă între 10 şi 11 mil. euro“, mai spune Rareş Cojoc.

Omul de afaceri Liviu Cojoc este antreprenor în comerţul internaţional şi face parte din consiliul de administraţie al combinatului Chimcomplex Borzeşti, care a preluat anul trecut combinatul Oltchim, controlat de Ştefan Vuza. Oltchim a fost în 2018 al doilea mare exportator cu capital privat românesc, după producătorul de mobilă Aramis Invest din Baia-Mare. Împreună, cele două companii vor să creeze un grup de 1 mld. euro cifră de afaceri în cinci ani.

Leave a Response