Deputatul PSD de Valcea, Vasile Cocoş, preocupat de soarta copiilor din familii defavorizate

luni, 9 septembrie 2019

„O nouă propunere legislativă depusă la Camera Deputaţilor prevede modificarea Legii nr.248 din 28 octombrie 2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. Iniţiativa legislativă prevede schimbarea condiţiilor de eligibilitate, de la un venit maxim de 284 lei pe lună pe membru de familie, cât este în prezent, la toţi copiii înscrişi la grădiniţă din familiile care beneficiază de alocaţie pentru susţinerea familiei, în baza Legii nr. 277/2010. Acest lucru ar creşte pragul de eligibilitate la 530 lei/lună pe membru de familie” sustine deputatul Vasile Cocoș, unul dintre parlamentarii PSD care au promovat aceasta initiativa legislativa.
Propunerea vizează creşterea numărului de copii din familii cu venituri reduse care sunt sprijiniţi să meargă zilnic la grădiniţă.
Totodată, este simplificat procesul de garantare, eliminând cererea. Stimulentul s-ar acorda din oficiu copiilor din familii beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, iar părinţii nu ar mai trebui să depună încă un dosar. Cuantumul tichetului social pe care îl primesc copiii va creşte de la 50 de lei, cât este în prezent, la 100 de lei/copil pe lună.
Iniţiatorul are în vedere şi introducerea responsabilităţii primarilor şi directorilor de grădiniţe de a organiza campanii de informare şi înscriere în program, de două ori pe an, potrivit expunerii de motive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe