Deputatul Mircea Titus Dobre spune ca nu are nicio legatura cu firma... famliei lui care a distribuit cornuri mucegaite elevilor din Valcea

luni, 23 septembrie 2019

Drept la replică

Invit redacția Ziarului de Vâlcea să facă o scurtă cercetare a subiectelor pe care le abordează. Jurnaliștii de la Vâlcea ar putea lectura Monitorul Oficial, de unde vor afla că eu nu mai am nicio legătură cu firma „Dobre și fiii”, din 15 martie 2016, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial nr 1057/15.III.2016 – partea a IV-a, pag 26 si Monitorul Oficial nr. 2534/11.VII.2016. pag. 13 si 14.

În ultimele luni am fost atacat prin intermediul firmei deținute de familia mea, în care nu mai sunt acționar de trei ani și jumătate. În luna august, un jurnalist relua același subiect în Jurnalul Național, încercând să arate că firma familiei mele a câștigat contracte de la PSD datorită poziției mele în Guvern, deși eu nu mai eram nici membru al Guvernului, nici măcar membru PSD, dar nici acționar în firma amintită. Am dat, la momentul respectiv, un drept la replică publicat de Jurnalul Național, în variantele print și online, explicând că se poate verifica în Monitorul Oficial faptul că eu, Mircea Titus Dobre, nu mai fac parte din firma respectivă, de trei ani, dar și faptul că același autor mai abordase subiectul, doi ani la rând, specificând – în mod corect – lipsa legăturii mele cu firma familiei mele, amănunt esențial pe care ulterior l-a uitat, din motive rămase neelucidate.

Ziarul de Vâlcea reîncălzește subiectul „Dobre și fiii”, în contextul descoperirii recente a unor produse neconforme, distribuite de firma familiei mele. Nu sunt în măsură să deschid eu o anchetă, pentru a stabili dacă produsele distribuite de firma familiei mele sunt sau nu sunt conforme, nu sunt nici în măsură să exprim un punct de vedere în legătură cu firmă din care nu mai fac parte de trei ani și jumătate, deci nu înțeleg, dacă este corectă informația referitoare la neconformitatea respectivelor produse, de ce Ziarul de Vâlcea folosește numele meu și funcția mea de fost ministru „în mai multe guverne”, astfel încât știrea (reală sau nu) să devină una de atac la adresa mea. O simplă căutare în mediul online le-ar fi arătat jurnaliștilor locali de la Vâlcea că am dat recent acel drept la replică pentru un cotidian național care a publicat explicația mea și chiar citate din Monitorul Oficial care atestă ieșirea mea definitivă din firma familiei mele.

Autorii textului incriminatoriu ar fi trebuit să ceară explicații din partea celor acuzați că au distribuit în școli produse neconforme, iar în privința mea, dacă putem presupune prin absurd că trebuie să fiu amintit într-un astfel de context - deși nu mai am nicio legătură, de trei ani și jumătate, cu respectiva firmă -, ar fi trebuit, de asemenea, să mă contacteze, pentru un punct de vedere legat de neapartenența mea la această afacere și, deci, lipsa totală de legătură între mine și subiect.

Deputat Mircea Titus Dobre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Deputatul Mircea Titus Dobre spune ca nu are nicio legatura cu firma... famliei lui care a distribuit cornuri mucegaite elevilor din Valcea”

  1. Ce jeg este acest individ care pe deasupra mai este si parlamentar. Daca nu era in aceasta postura mai aducea el cornuri in judetul Valcea cind in zona sint doi dintre cei mai mari producatori de piine si patiserie?
    Interesant de stiut ce culoare politica aew ipochimenul care demonstreaza o crasa lipsa de bun simt.
    La bulivar birjar , caci cu acest caracter nu meriti nimic mai mult.
    Cei in masura ar trebui sa aplice Legea in cazul impostorului si familiei sale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe