Cea de-a XXVII-a ediție a Zilelor Europene ale Patrimoniului va avea loc la Râmnicu Vâlcea în zilele de 13 - 14 septembrie

marți, 10 septembrie 2019

 

Cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, organizate la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene, în fiecare an, în luna septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice și să ia parte la evenimente de promovare a patrimoniului cultural din întreaga Europă.

Zilele Europene ale Patrimoniului joacă un rol mobilizator important în procesul de conştientizare a identităţii europene, atât la nivel cultural, cât şi social, politic sau economic. Descoperirea unui patrimoniu comun, bogat prin diversitatea sa, contribuie la crearea unui spaţiu european de întâlnire, cunoaştere şi înţelegere reciprocă şi acceptare a diferenţelor.

Obiectivul acestor evenimente este multiplu şi anume de a apropia cetăţenii europeni de tezaurul lor cultural, de a avea o bună cunoaştere reciprocă şi înţelegere a diversității culturilor, de a salvgarda patrimoniul, fără îndoială, aflat în pericol, de a face descoperirea accesibilă altora şi prin aceasta de a lupta eficient împotriva rasismului, xenofobiei şi intoleranţei, de a juca un rol-cheie în stabilirea identităţii şi afirmării memoriei noastre colective, de a fi deschişi pentru viitor reapropiindu-ne, reinterpretând şi repoziţionând astfel mărturiile culturale din trecut în implicările lor politice, sociale şi economice.

În România, ediția din 2019 a Zilelor Europene ale Patrimoniului se va desfășura, la sfârșitul acestei săptămâni, sub tema "Biblioteca, arhiva, trezorieri de patrimoniu cultural" și le va oferi participanţilor ocazia să descopere obiective culturale cu valoare patrimonială,

Tema din acest an oferă posibilitatea organizării de evenimente culturale care să aducă în atenția publicului larg colectii de documente istorice reprezentative și exemplare de carte ce fac parte din patrimoniul cultural.

Scopul evenimentelor propuse vizează cunoașterea și valorificarea manuscriselor, incunabulelor, hrisoavelor domnești, actelor emise de mari personalități sau instituții administrative, cu o mare importanță arhivistică și istorică. De asemenea, se dorește promovarea cărţilor rare, vechi şi cu valoare bibliofilă tipărite, încă din vechime, la tiparnițele domnești din marile așezăminte monastice și care sunt incluse în patrimoniul cultural național mobil. Se pot vizita monumentele istorice de importanță națională, precum și alte locuri ale memoriei, cu semnificație pentru trecutul nostru istoric și se pot organiza vizite ghidate la muzeele locale. În egală măsură, pentru publicul tânăr, se pot desfășura și alte activități creative menite să aducă noi interpretări patrimoniului cultural ce reflectă rădăcinile europene.

Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vâlcea, Serviciul Județean Vâlcea al Arhivelor Naționale și Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea vă invită să participaţi la manifestările culturale dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului 2019, care vor avea loc vineri și sâmbătă, 13 - 14 septembrie, la Serviciul Județean Vâlcea al Arhivelor Naționale și, respectiv, la Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea, începând cu ora 10,00.

 

PROGRAM

13 septembrie 2019, ora 10.00

Serviciul Județean Vâlcea al Arhivelor Naționale

  • Masă rotundă cu tema ”Patrimoniul cultural în bibliotecile și arhivele vâlcene”:

 

  • Florin Epure - Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vâlcea, Biblioteca, arhiva, trezorieri de patrimoniu cultural”;

 

  • Doina Glăvan - Serviciului Județean Vâlcea al Arhivelor Naționale, ”De la documentul de azi la patrimoniul arhivistic național”;

 

  • Ionela Dinescu - Serviciului Județean Vâlcea al Arhivelor Naționale,”Rolul arhivelor în sprijinirea și dezvoltarea cercetării științifice”;

 

  • Alina Nicola - Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, ”Visual Library of Cultural Heritage - proiect de promovare a patrimoniului cultural național și European”- Prezentare în format ppt;

 

  • Cristina Olteanu - Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, ”Din colecțiile Bibliotecii Județene Antim Ivireanul” Vâlcea: Carte românească veche tipărită la Râmnic” - Prezentare în format ppt.

 

  • Lansarea pliantului ”Patrimoniul cultural în bibliotecile și arhivele vâlcene”, Editura “Bibliostar”, Râmnicu Vâlcea, 2019.

 

 

14 septembrie 2019, ora 10.00 - 13.00

Serviciul Județean Vâlcea al Arhivelor Naționale

  • Ziua porților deschise la Serviciul Județean Vâlcea al Arhivelor Naționale. În context: Expoziția de documente din colecțiile Serviciului Județean Vâlcea al Arhivelor Naționale.

 

14 septembrie 2019, ora 10.00 - 13.00

Biblioteca județeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea

  • Ziua porților deschise la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea. În context: Expoziția de carte veche din colecțiile Bibliotecii Județene ”Antim Ivireanul” Vâlcea.

 

 

 

Prof. dr. Florin EPURE, Director executiv la

Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe