|marți, septembrie 17, 2019
  • Follow Us!

100 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA UNIUNII ZIARIŞTILOR PROFESIONIŞTI DIN ROMÂNIA 

UZP

 

 

Aşa cum vă informam în numerele anterioare ale ziarului nostru, la sfârşitul acestei luni, la Bucureşti vor avea loc 2 mari evenimente din viaţa şi activitatea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Evenimentul respectiv se datorează sărbătoririi a 100 de ani de la înfiinţarea acestei structuri organizatorice pe linie ziaristică în România.

Pe măsură ce evenimentul se apropie cu repeziciune, conducerea acestui forum organizează o serie întreagă de manifestări şi acţiuni ce preced evenimentele de la 26 -27 septembrie 2019. În acest sens vă informăm că împlinirea, în acest an, a unui secol de la înfiinţarea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România a fost marcată în cadrul Festivalului SIMFEST, cât şi cu alte ocazii, printr-o dezbatere amplă la care au participat reprezentanţi de seamă, nu numai ai conducerii uniunii dar şi alte mari personalităţi din viaţa jurnalismului românesc.

Ne face o deosebită plăcere să amintim prezenţa la acest eveniment a preşedintelui UZPR –ului, domnul Doru Dinu Glăvan, Răzvan Onesa-membru în Consiliul Director al UZPR, Adrian Moise-vicepreşedinde AZIR, Lucian Ionică-preşedintele juriului SIMFEST, reprezentanţi ai unor filiale judeţene, printre care şi cei de la Vâlcea, numeroşi jurnalişti din Bucureşti şi din ţară şi nu în ultimul rând oameni interesaţi  de gazetărie.

Reamintim –  pe plan naţional UZPR-ul  a fost înfiinţat la începutul anului 1919, la Bucureşti, mai precis la 19 ianuarie, prin semnarea unui protocol care a rămas în picioare şi până în ziua de astăzi.

În prezent, această organizaţie numără peste 3000 de membri, aşa cum reiese din situaţiile existente la Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România.  Filiala Vâlcea are un număr de 46 de membrii. Aşa cum declara Doru Dinu Glăvan, preşedintele UZPR-ului: „Este ceva extraordinar! Pentru o asemenea organizaţie, să împlineşti 100 de ani înseamnă că trebuie să cinsteşti în primul rând ceea ce au făcut înaintaşii tăi în urmă cu un secol. Şi ce au făcut ei? Au fost promotorii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Vorbesc de ceea ce a făcut marea masă de jurnalişti în acea perioadă interbelică, şi chiar de dinaintea primei mari conflagraţii mondiale, ca mai apoi să se organizeze în această uniune”.

Cu această ocazie, preşedintele UZPR, printre altele, a transmis şi un sfat, atât  tinerilor cât şi altor categorii de oameni proveniţi din diferite segmente ale vieţii sociale, care au înclinaţii spre activitatea gazetărească, care-şi doresc să devină  jurnalişti: „să citească mult, orice îi cade în mână – literatură, presă, să stea în faţa televizorului şi să urmărească orice fel de emisiune, orice dezbatere indiferent de tematică. Să înveţe mult, să cunoască bine limba română, să studieze probleme juridice de viaţă, nu în sensul de a face Dreptul, chiar dacă în perioada interbelică prima condiţie a unui jurnalist era să urmeze cursurile Facultăţii de Ştiinţe Juridice, ca să poată fi un jurnalist de necombătut”. De asemenea, foarte important, să aibe o filozofie a vieţii, să fie bătăios şi pe cât posibil, cinstit.

Îmi pare  foarte rău că în acest scurt eseu trebuie să subliniez un lucru mai puţin folositor, pilduitor pentru masa de jurnalişti vâlceni. Rar am văzut în comunele şi localităţile din judeţ colegi de-ai noştri ziarişti, cu exceptia celor de la Ziarul de Valcea. Această perioadă (lunile august şi septembrie) este dominată de organizarea şi desfăşurarea zilelor localităţilor respective.

În continuare, la Bucureşti, a avut loc ce-a  de a doua parte a evenimentului prilejuit de lansarea a două volume extrem de interesante sub genericul: „Între patru ochi” purtând semnătura jurnalistei Mirela Gruiţă, şi „Ceaslovul de la Izvoru” purtând semnătura regretatului Dan Mucenic.

El a fost jurnalist având în spate 40 de ani de experienţă, fiind director al Bibliotecii Judeţene din Giurgiu, foarte mulţi ani. Din păcate a părăsit această viaţă vremelnică trecând la cele veşnice în aprilie 2018, lăsând în urma lui numai şi numai regrete. Despre aceste cărţi se poate spune, fără riscul de a greşi cu nimic că ele constituie două poveşti de viaţă, două cărţi de suflet.

Prima lucrare „Între patru ochi” este o lucrare-interviu cu şi despre prof. Univ. Dr. Monica Pop. Autoarea a descris lucrarea ca fiind o carte veselă, care cuprinde întâmplări din viaţa Monoicăi Pop, informaţii legate de viaţa ei personală, căsătorie şi descrie drumul parcurs pentru a ajunge medic oftalmolog.

A doua carte „Ceaslovul de la Izvoru” este o lucrare mozaic despre gazetărie, scrisă sub forma unui jurnal extins al regretatului Dan Mucenic. Titlul cărţii este inspirat de numele unui sat din judeţul Giurgiu. Mirela Gruiţă a povestit despre eforturile remarcabile pe care le-a depus regretatul Dan Mucenic pentru a-şi realiza planul editorial. Din păcate, autorul a decedat în urmă cu un an şi atunci a venit rândul meu să-i prezint cartea. Întrucât a fost prietenul, iubitul şi soţul meu, ca atare i-am promis că această carte va vedea lumina tiparului cât mai repede. În momentul când era la terapie intensivă, ruga medicul să-i dea ceva care să-i dea putere să termine cartea.”

Uluitoare această dorinţă, rar mi-a fost dat să aud asemenea cerinţă a unui om care se găseşte pe patul de moarte. În cadrul dezbaterii au mai fost atinse şi alte subiecte precum importanţa depozitului legal al presei online, prin intermediul căriua informaţia se poate stoca în timp, digitalizarea arhivelor dar şi importanţa drepturilor jurnaliştilor.

Am dori să mai facem o subliniere, deloc de neglijat. Recomandăm jurnaliştilor, şi în mod special celor care îmbrăţişează această profesie, să depună toate eforturile, să brăzdeze judeţul şi ţara în lung şi în lat, să participe la toate evenimentele, manifestările şi acţiunile majore, şi nu să se limiteze numai la conferinţele de presă organizate de anumite partide politice.

 

Nicolae Dinescu

 

Leave a Response