|duminică, septembrie 22, 2019
  • Follow Us!

Primăria comunei Bujoreni a decis aderarea localității la Asociaţia Generală a Mărginenilor 

f_350_200_16777215_00_images_afiseelectoralevalcea_gingu-primar-bujoreni

 

Recent, Consiliul Local al comunei Bujoreni a decis aderarea localității la Asociaţia Generală a Mărginenilor. Scopul asociaţiei este de a contribui la prosperitatea si procesul socio-economic al comunelor asociate in condiţiile in care România este un stat democratic, membru al Uniunii Europene, care conserva, modernizează si susţine traditia satului romanesc cu specificitatea acestuia prin implicarea tuturor cetățenilor din comunitățile asociate, organizează în parteneriat sau acord de colaborare activitati culturale care au specific traditia, portul, cântecul și jocul tradițional specific fiecărei zone. În luna aprilie, Consiliul local al comunei Bujoreni a aprobat proiectul de buget local pe anul 2019 la nivelul record de 20,7 milioane de lei. Încă de la sfârșitul anului trecut și până în anul 2024, primarul comunei Bujoreni, Gheorghe Gîngu, implementează proiectul „Modernizarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al Comunei Bujoreni”. Proiectul are ca scop creșterea gradului de răspuns la solicitări și a calității intervențiilor în cazul situațiilor de urgență prin dotare cu un utilaj multifuncțional, cu o viteză de deplasare mare capabil să îndeplinească cele mai variate sarcini în cazul situatiilor de urgență, respectiv: săpare, încărcare, tractare, degajarea terenului, construirea de perimetre de protecție. Valoarea totală a proiectului este de 87.822 euro. La inițiativa primarului Gheorghe Gîngu, Consiliul Local a aprobat anul trecut alocarea sumei totale de 20.000 lei către parohiile Sfinții Voievozi Bogdănești I (10.000 lei) și cea din Bujoreni (tot 10.000 lei). În luna februarie, primarul Gheorghe Gîngu a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea, extinderea și dotarea Grădiniței Lunca, ce va fi finanțat cu fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Valoarea totală a investiției se ridică la suma de circa 330.000 euro. Tot primarul Gheorghe Gîngu a anunțat că s-au făcut primii pași pentru înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale în comuna pe care o conduce. Edilul a semnat certificatul de urbanism, fiind incluse în acest proiect toate cele șapte sate componente ale comunei. Prin Hotărârea nr. 101/2018, Consiliul Local al comunei Bujoreni a aprobat obiectul de investiţii lucrări de reparaţii şi impermeabilizarea străzilor de interes local comunal Bujoreni, însumând în total 2,2 km şi pe o lăţime de 4 metri.

Leave a Response