Deputatul Vasile Cocos: PSD nu va mai iniția nicio modificare a legilor justiției până când magistrații nu vor ajunge la un consens

marți, 13 august 2019

 Deputatul PSD de Valcea, Vasile Cocos, a declarat recent ca poziția PSD este cât se poate de clară in ceea ce priveste legile justitiei: nu va mai pune în discuție nicio modificare a legilor justiției și nu se va mai implica în astfel de controverse până când nu se va ajunge la un consens general în rândul asociațiilor reprezentative ale magistraților din România. Este o poziție similară cu cea adoptată de Olanda care într-un răspuns oficial adresat GRECO a afirmat că „nu poate implementa recomandările decât cu un larg sprijin al judecătorilor și procurorilor, care până în prezent nu au ajuns la un consens”.

De altfel, în prezent sunt 14 state europene, printre care Franța, Germania, Olanda etc. care încă nu au aplicat recomandările GRECO, ceea ce înseamnă că România nu este nici pe departe un caz singular, cum sugerează președintele Iohannis.

În ceea ce privește referendumul pentru revizuirea Constituției în vederea transpunerii referendumului din 26 mai, deputatul valcean Vasile Cocos spune ca PSD consideră că acesta trebuie să aibă loc cât mai curând cu putință pentru a da expresie voinței populare. În acest sens, termenul propus de președinte este mult prea lung, având în vedere că poporul român s-a exprimat fără echivoc în privința celor două întrebări de la referendum. Așadar, revizuirea Constituției trebuie să aibă loc mult mai devreme decât alegerile prezidențiale, urmând ca data referendumului de revizuire să fie stabilită imediat după deschiderea noii sesiuni parlamentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe