Trei elevi eliminaţi la Bac în Vâlcea: unuia i-a sunat telefonul în examen, ceilalţi aveau căştile în urechi

luni, 1 iulie 2019

În această săptămână continuă Bacalaureatul Naţional, sesiunea iunie - iulie 2019, cu testele scrise. Supraveghetorii au fost nevoiţi să elimine din examen trei dintre elevii vâlceni pentru tentativă de fraudă. Unuia a început să-i sune telefonul în timpul testării, iar asupra altor doi elevi s-au găsit pe lângă celulare şi căştile în urechi.

Luni, 1 iulie, a avut loc prima probă scrisă, cea la limba română, la care s-au înscris în Vâlcea 2.700 de absolvenţi ai clasei a XII-a. Candidaţii au avut la dispoziţie trei ore pentru a rezolva subiectele.

Testele scrise au loc în 9 Centre de Examen din Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani, Horezu, Bălceşti şi Berbeşti la: Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea, Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari” Râmnicu Vâlcea, Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea, Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea, Colegiul Tehnic Energetic Râmnicu Vâlcea, Colegiul Naţional „Gib Mihăescu” Drăgăşani, Liceul Tehnologic „Petrache Poenaru” Bălceşti, Liceul „Constantin Brâncoveanu” Horezu şi Liceul „Preda Buzescu” Berbeşti.

Nici nu a început bine examinarea la limba şi literatura română că trei elevi vâlceni au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă, doi din Bălceşti şi unul din Berbeşti. Elevul din Berbeşti a fost scos din sala de examen, după ce a început să-i sune telefonul în timpul testării, iar cei din Bălceşti au fost prinşi cu căştile în urechi şi celulare asupra lor.

Sălile de examen sunt supravegheate cu camere video şi audio, fiindcă după fiecare examen scris, comisiile de BAC verifică înregistrările audio-video din sălile de examen, prin sondaj, potrivit Edupedu.ro

Pentru nereguli, fraude sau tentative de fraudă, comisia de bacalaureat din centrul de examen poate merge până la eliminarea candidaţilor din examen, după cum a stabilit Ministerul Educaţiei.

Interzis la BAC 2019

Absolvenţii de liceu nu au voie să intre în sala de examen cu nici un bagaj asupra lor: mâncare, ghiozdane, nici măcar telefoane, toate obiectele, cu excepţia celor de scris, trebuie lăsate în sala de depozitare, stabilită de comisia de bacalaureat.

Există o listă a obiectelor interzise în examen: telefoane mobile, căşti audio, orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare. manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne, lucrări ale altor candidaţi,

Candidaţii nu au voie să vorbească între ei sau cu exteriorul, nici să copieze, ori să permită copiatul sau să schimbe între foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale între ei care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor sau pentru comunicare.

Elevii care au încercat să fraudeze examenul nu mai pot să participe la examenele următoare ale Bacalaureatului 2019 şi nici măcar la următoarele două sesiuni. În plus, li se anulează toate rezultatele obţinute la BAC până în momentul în care au fost prinşi.

Sursa: adevarul.ro

Foto: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe