|duminică, septembrie 22, 2019
  • Follow Us!

Șeful Poliției Drăgășani din Vâlcea, împuternicit pe postul de adjunct la IPJ Olt 

sediul-ipj-olt-e1515168215718

Șeful Poliției Drăgășani, comisarul șef Cătălin Comănceanu, a fost împuternicit, marți, să preia postul de adjunct al Poliției Olt. Astfel, noua conducerea a IPJ Olt este, acum, completă, după ce la comanda inspectoratului a fost numit comisarul şef Vasile Armaşu, fost Director al Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Poliției Române, cel de-al doilea post de adjunct revenindu-i comisarul şef Laurenţiu Neţoiu, șeful Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Olt.

Noile împuterniciri pe funcție au fost făcute după ce, săptămâna trecută, ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Moga, a demis atât întreaga conducerea a Inspectoratului de Poliție Olt, cât și pe cea a Poliției Caracal, în urma erorilor pe care polițiștii și procurorii implicați în acțiunea de salvarea a Alexandrei Măceșeanu le-au făcut.

Deși Alexandra, fata de 15 ani, din Dobrosloveni, răpită și sechestrată de un bărbat de 65 de ani, din Caracal, a reușit, a doua zi după răpire, să apeleze 112 și să ceară ajutorul polițiștilor, dându-le semnalmentele monstrului care a răpit-o și furnizându-le indicii despre locul în care se afla, oamenii legii au reușit să ajungă în locuința răpitorului abia după 19 ore de la apelurile tinerei, la capătul unor întregi bâjbâieli procedurale.

Ulterior, răpitorul, Gheorghe Dincă, a fost reținut, apoi arestat preventiv. Acesta a recunoscut că a răpit-o și sechestrat-o pe Alexandra, spunând că a ucis-o și a dat foc trupului. El a recunoscut și o altă crimă în cazul Luizei Melencu, o tânără de 18 ani din Dolj, dispărută în aprilie 2019, în împrejurări similare, din Caracal.

Sursa: https://olt-alert.ro/2019/07/30/seful-politiei-dragasani-din-valcea-imputernicit-pe-postul-de-adjunct-la-ipj-olt/

One Response to Șeful Poliției Drăgășani din Vâlcea, împuternicit pe postul de adjunct la IPJ Olt

  1. Gigi

    Mai bine puneau ceva ciobani de la Vaideeni că așa Politia devenea mai competenta. Nu au văzut încă aia ce grozava e Politia Rm. Vâlcea că cereau scuze celei din Caracal.

     

Reply to Gigi