Încă din luna mai, Primăria comunei Stoenești a aprobat realizarea obiectivului de investiții „Asfaltare drumuri de interes local în satele Stoenești, Mogoșești (DC 160 B) și Dobriceni, în lungime totală de 2,2 km”, a elaborarii si realizarii proiectului tehnic, a caietului de sarcini și a detaliilor de execuţie. În luna aprilie, Consiliul Local Stoenești a adoptat bugetul local pe anul 2019 la nivelul sumei de 33 milioane de lei (7 milioane de euro). În acest an, primarul comunei Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă, a publicat lista obiectivelor de investiții pe anul 2019 cu finanțare parțială sau integrală din excedentul bugetului local: „Asfaltare drumuri de interes local în satele Stoenești, Mogoșești, Dobriceni” (240.000 lei); „Înființare sisteme centralizate de alimentare cu apă în satele Piscu Mare, Neghineşti, Deleni, Popeşti, Gruiu, Cornu” (2.000.000 lei); „Înființare sisteme centralizate de canalizare menajeră în satele Piscu Mare, Neghineşti, Deleni, Popeşti, Gruiu, Cornu” (1.492.000 lei). Conform spuselor primarului Gheorghe Dumbravă, în acest an vor începe lucrările de construire la două proiecte guvernamentale: alimentarea cu apă în satul Zmeurătu şi canalizare în satul Stoeneşti. La începutul acestui an, primarul Gheorghe Dumbravă a dat ordinul de începere pentru două lucrări, respectiv pentru proiectul de alimentare cu apă şi canalizare la Piscu Mare, în valoare de 2,5 milioane de euro şi construirea grădiniţei din satul Dobriceni, în valoare de 500.000 de euro, ambele din fonduri europene: „La grădiniţă am dat ordinul de începere, deoarece termenul este mai scurt, de numai 10 luni, iar constructorul trebuie să ia în serios această lucrare, pentru a fi finalizată la termen. La apă şi canalizare, termenul de finalizare este de circa doi ani”. Anul trecut, Consiliul Local al comunei Stoeneşti a aprobat alocarea sumei de 1.600 lei din bugetul local al comunei Stoeneşti pentru recompensarea familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă în anul 2018 şi au domiciliul în comuna Stoeneşti, precum şi alocarea sumei de 7.800 lei din bugetul local al comunei Stoeneşti pentru recompensarea tinerilor care au împlinit 18 ani în anul 2018 şi au domiciliul în comuna Stoeneşti.
Web Design by DowMedia