De-alungul timpului am vorbit şi am ridicat problema excesului de putere, nepăsării şi abuzului pe care adesea instituţiile statului le exercită asupra oamenilor şi despre faptul că acestea s-au îndepărtat de cetăţeni, de problemele reale cu care ei se confruntă.
O situaţie care se suprapune perfect pe descrierea făcută mai sus este întâmplarea tragică aflată în dezbatere publică, petrecută la Caracal.
Aici întregul lanţ responsabil cu găsirea şi salvarea fetiţei dispărute a lucrat cu indiferenţă şi incompetenţă!
Legea şi procedurile de urmat în asemenea situaţii îi obligă să trateze, imediat, dispariţia unui copil pornind de la premisa cea mai gravă.
INDIFERENŢA şi INCOMPETENŢA tuturor instituţiilor angrenate în acest caz, alături de o îndepărtare tot mai accentuată a instituţiilor statului de problemele reale ale oamenilor şi formalismul generalizat, au condus la această situaţie inimaginabilă într-un stat de drept modern, cum pretindem a fi noi.
Nu voi analiza întregul mod de acţiune, sau mai bine zis inacţiune, al instituţiilor angrenate în căutarea fetiţei (STS, Poliţie, Parchet), dar voi preciza câteva aspecte care au fost total ignorate de toţi cei implicaţi în acest caz, aspecte care, dacă erau urmate aşa cum prevede legea şi manualul de bune practici privind modul de acţiune al poliţiei în cazul copiilor dispăruţi, ar fi condus la salvarea fetiţei.
În primul rând, pentru că am vorbit de manualul de bune practici, vreau să precizez că există un asemenea manual. Acesta îi obligă pe poliţişti ca imediat ce au primit plângerea să constituie “Centrul de Monitorizare”, care are în componenţă şefi din cadrul tuturor structurilor de poliţie cu atribuţii la nivelul judeţului.
Totodată, acest centru era obligat să constituie un “Punct de Comandă” chiar în localitatea dispariţiei, care sub coordonarea “Centrului de Monitorizare” trebuia să desfăşoare de îndată, în paralel, o serie de activităţi de căutare şi investigare. Dacă activităţile acestea ar fi fost desfăşurate aşa cum manualul de bune practici o spune, afirm, fără a greşi, că fetiţa, în maxim 3-4 ore de la sesizare, ar fi fost găsită şi salvată.
Este prima activitate ratată de aceşti incompetenţi şi indolenţi funcţionari ai statului.
A doua activitate ce conducea cu siguranţă la găsirea, în cel mult două ore a fetiţei, ratată de toate structurile implicate în căutare, este aceea în care, după ce s-a primit primul apel telefonic la SNAU - 112, din nou, din incompetenţă şi nepăsare, acestea nu au desfăşurat activităţile pe care legea le obligă să le aplice, şi anume:
- Nu au alarmat întregul efectiv cărora, nu le-au expus detaliile oferite la telefon chiar de victimă şi nu au treacut la identificarea locului unde se afla, în funcţie de descrierea, mai mult decât suficientă, a locului unde este sechestrată, făcută. Este evident că, în Caracal nu există multe locaţii în care să regăsim “un brad mare”, “multe fiare ruginite” şi “mulţi câini”.
Sunt convins că cel puţin unul dintre poliţiştii din această localitate putea să identifice, cu ochii închişi, această locaţie.
Mai mult, chiar Poliţia Română prin DOS (Direcţia Operaţiuni Speciale) putea să facă localizarea locului de unde a fost efectuat apelul la 112, în maxim 2-3 ore de la apel.
Justificarea că trebuia luat număr de dosar penal şi că acest lucru s-a făcut după atât de mult timp, fiind o procedură greoaie, ESTE O MINCIUNĂ pe care o propagă public pentru a se acoperi atât Poliţia Română, cât şi Parchetul.
Ştiţi cu toţii că atunci când se doreşte, când au un interes instituţiile pentru a pedepsi un politician, ori un om de afaceri, numărul de dosar penal se ia în cel mult 10 minute.
Afirm cu responsabilitate, că luarea unui “număr de dosar penal” este doar o formalitate.
În 10 minute de la primirea apelului telefonic se putea lua acest număr, iar DOS putea trece la identificarea exactă a locului de unde s-a făcut apelul.
Acesta este un alt moment ratat de incompetenţii din cadrul instituţiilor cu responsabilitate.
Motivaţia că nu puteau să intre în această locaţie fără a avea un mandat de perchiziţie este încă o scuză pe care ne-o servesc instituţiile statului. Puteau şi erau obligaţi să pătrundă de îndată în aceea locaţie, ba mai mult, un adevărat apărător al ordinii şi al legii, în situaţia dată, când viaţa fetiţei era în pericol, trebuia să pătrundă cu orice risc pentru a o salva. Eu mi-aşi fi asumat orice risc!
Acesta este un alt moment când toate instituţiile angrenate şi-au dat dovada incompetenţei, nepăsării şi lipsei de empatie cu oamenii.
Nu voi face referiri particulare în ceea ce priveşte STS şi Parchet, însă cu toţii am observat indiferenţa pe care o manifestă atunci când un om este pus în pericol dar şi înfumurarea pe care o arată atunci când vor să distrugă un om.
Din cele spus înainte, dar şi acum, este evident că trebuie făcută o REORGANIZARE a întregului sistem judiciar, a Ministerului de Afaceri Interne, dar şi a STS-ului, care de altfel nu are ce căuta ca instituţie de sine stătătoare, în afara Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării, beneficiari în proporţie covârşitoare a serviciilor oferite de această instituţie.
Închei prin a îmi exprima regretul profund pentru cele întâmplate, dar şi prin a îmi cere scuze că încă, în Parlamentul României nu am reuşit să creăm o legislaţie care să oblige şi să determine instituţiile statului să lucreze în folosul cetăţeanului, să empatizeze şi să rezolve cu responsabilitate problemele sale.
Dumnezeu să o aibă în pază pe Alexandra!
Deputatul PSD, Eugen Neata
Web Design by DowMedia
Daca articolul ar fi o recunoastere a impotentei celor implicati in moartea acelei copile o acceptam dar daca este pura campanie electorala sa-i fie rusine militianului.
Doresc ca aceasta parere sa se concretizeze in urgentarea Legii responsabilitatii judecatorilor si procurorilor iar daca nu se va intimpla este clara gargara.
As dori sa cunosc si parerea lui mateescu ot govora care toata ziua este cu gura plina ca un lider de sindicat. S-at parea ca este lider de sindiKKT.