Arhiepiscopia Ramnicului: Tabără pentru olimpici la Mănăstirea Hurezi

miercuri, 17 iulie 2019

 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, 17 elevi olimpici de la diferite școli ale județului Vâlcea au participat în perioada 8-12 iulie la Tabăra de vară de la Mănăstirea Hurezi. Pe lângă obiectivele specifice unei taberei, precum socializare, implicarea în activități creative și recreative, această tabără a avut și scopul de a-i apropia de Biserica lui Hristos și de a-i familiariza pe tineri cu rugăciunea.

Arhiepiscopia Râmnicului, prin Sectorul învățământ și activități cu tineretul, reprezentat de pr. consilier Alexandru Cristian Bănuță și de domnul inspector Popescu Romeo, au organizat în perioada 8-12 iulie o tabără pentru elevii olimpici din județul Vâlcea. La această tabără au răspuns prezenţi 17 elevi de la diferite școli ale județului Vâlcea, precum Școala Gimnazială Tomșani, Școala Gimnazială Lăpușata, Școala Gimnazială Alunu – Coltești, Școala Gimnazială Urși – Popești.

Programul taberei a fost unul dinamic, astfel, copiii au participat la activități liturgice, prin rostirea rugăciunilor și participarea cultul liturgic al mănăstirii; misionar-pastorale, prin organizarea unor întâlniri duhovnicești pe diferite teme propuse de copii; cultural-istorice recreative.

Activitățile recreative au fost mai diversificate, fiind desfășurate și în afara spațiului Mănăstirii Hurezi. Tematica lor a cuprins activități care relevă istoria teritoriului județului Vâlcea, fiind vizitate mănăstirile Hurezi, Govora, Surpatele, Dintr-un Lemn, Bistrița și schiturile dimprejurul Mănăstirii Hurezi: Sfinții Apostoli și Sfântul Ștefan; Muzeul de Istorie din Râmnicu-Vâlcea, Muzeul Satului din Bujoreni; atelierele de ceramică de la Horezu;

Totodată, au fost derulate întâlniri în cadrul cărora copiii au prezentat specificul satului din care provin. Activitățile din cadrul taberei au fost coordonate de domnul Liviu Bogdan Tudor, profesor de religie, doamna Ligia Nicolescu, istoric și publicist, doamnele profesoare Alina Tomescu și Leontina Mudava, pr. Florin Tudorescu și domnul profesor Răducu Ene.

Scopul taberei, prin programul şi activităţile specifice, a fost unul de a apropia elevii unii de alţii şi de a aduce noi tineri în Biserica lui Hristos şi de a-i menţine în Biserică, temă care a fost dezbătută des în cadrul taberei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe