|luni, aprilie 12, 2021
  • Follow Us!

Ziua Iei va fi sărbătorită duminică, la Muzeul Satului Vâlcean 

ziua-universala-a-iei-24-iunie

Ziua Universală a Iei, 24 iunie, va fi sărbătorită la Muzeul Satului Vâlcean din Bujoreni, duminică, printr-o serie de expoziţii, activităţi cultural – artistice şi ateliere menite să reînvie tradiţiile româneşti şi să promoveze cămaşa tradiţională românească.

Reprezentanţii Muzeului Judeţean au anunţat că muzeografii vâlceni au umblat, pentru al patrulea an consecutiv, la “lada de zestre” a instituţiei şi au pregătit pentru public cele mai frumoase şi vechi ii pe care le au în patrimoniu. Acestea vor fi expuse în cadrul unei expoziţii organizate în şcoala din cadrul muzeului ce va fi deschisă pe toată durata evenimentului – noteaza dcnews.ro

Colecţia de port popular şi textile de interior a muzeului vâlcean este una extrem de bogată, cuprinzând peste 4.000 de piese din costumul popular românesc, ele fiind adunate din tot judeţul în decurs de 50 de ani. Vechimea multor dintre iile ce vor fi expuse este de peste 100 şi chiar 150 de ani.

Pe lângă această expoziţie, participanţii la Ziua Universală a Iei vor avea ocazia să viziteze şi trei dintre casele tradiţionale aflate la muzeu. Accesul în interiorul acestora se va face însă numai cu însoţitor din partea muzeului.

De asemenea, vor avea loc o serie de ateliere de împletit coroniţe, de teatru, de dansuri, de arhitectură şi chiar de gătit în stil tradiţional românesc.

Organizatorii evenimentului, aflat la cea de a IV-a ediţie, îi provoacă pe toţi cei care vor să participe să vină îmbrăcaţi în costum popular, ie sau cămaşă albă, dacă nu deţin o piesă vestimentară inspirată din costumul tradiţional.

Intrarea la Muzeul Satului este liberă pe parcursul zilei de duminică, la fel cum este şi participarea la ateliere de creaţie ce vor fi organizate începând cu ora 10.00 şi până la ora 17.00, când este programată închiderea evenimentului cu un concert susţinut de Corul Academic Euphoria al Filarmonicii “Ion Dumitresscu” din Râmnicu Vâlcea.

Leave a Response