Spectacol cultural-artistic de Ziua Copilului la Arhiepiscopia Râmnicului

sâmbătă, 1 iunie 2019

Arhiepiscopia Râmnicului a organizat sâmbătă, 1 iunie, cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, un spectacol cultural-artistic. Manifestarea a fost susținută de membrii Corului de copii „Brevis” al Eparhiei, înființat și condus de pr. Siluan-Dumitru Scurtu, profesor la Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea. Gazda evenimentului a fost sala „Iosif Episcopul” din Centrul cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” al Eparhiei Râmnicului.

Părinți și copii din municipiul Râmnicu-Vâlcea au participat la spectacolul cultural-artistic al copiilor din cadrul Corului „Brevis” al Arhiepiscopiei Râmnicului, în care micuții și-au exprimat bucuria copilăriei prin cântece și poezii. Lor li s-au alăturat eleve și elevi de la Liceul de Arte Victor Giuleanu și Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Ierarh Nicolae din municipiu. În buna desfășurare a spectacolului, dimpreună cu părintele Siluan-Dumitru Scurtu, au fost implicați: Doina Migleczi, directorul Trupei de Teatru Constantin Popian a Arhiepiscopiei Râmnicului, soprana Valentina-Monica Scurtu și pianistul Valentin Țuca.

La finalul spectacolului, părintele consilier eparhial Ștefan Zară, al Sectorului cultural și comunicații media, a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, felicitând pe toți cei implicați în această activitate dedicată copiilor.

Din partea Arhiepiscopiei Râmnicului, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, toții cei peste 100 de copii prezenți au primit daruri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe