Primarul comunei Roşiile, Doru Diaconu, va construi o sală de sport în incinta școlii gimnaziale

miercuri, 12 iunie 2019

 

În acest an, sau anul viitor, primarul comunei Roşiile, Doru Diaconu, va construi o sală de sport în incinta școlii gimnaziale: „Avem acceptul Companiei Naționale de Investiții, prin care vom depune proiectul pentru construcția sălii de sport. Se lucrează la studiul de fezabilitate, iar conform proiectului, sala va avea 150 de locuri”. În luna aprilie, Consiliul local al comunei Roşiile a aprobat bugetul local pentru anul 2019, cu o valoare totală de 10,82 milioane de lei, precum și constituirea fondului de rezerva bugetară în sumă de 10 milioane de lei. S-a mai aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al Serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare Roşiile, aflat în subordinea consiliului local Roşiile, pentru anul 2019, cu o valoare totală de 375.100 lei, precum și decontarea cheltuielilor privind plata cursurilor de pregătire, formare şi perfecţionare profesională aleşilor locali, în decursul mandatului. Conform primarului Doru Diaconu, anul 2018 a făcut din localitate şi un important nod rutier. Deși avea drumuri de legătură cu localitățile învecinate, nu putea beneficia de ele, însă, de la finalul anului 2018, Roşiile are două drumuri impecabile, modernizate, drumul de legătură cu Grădiștea spre vest, prin Pertești, şi spre este cu Fârtățeștiul. Primarul Doru Diaconu spune că s-au scurtat distanțele cu peste 20 de kilometri între comune, iar acest lucru este important mai ales pentru comunități: „Am avut aici sprijinul Consiliului Judeţean şi le mulţumim pentru eforturile făcute astfel încât în 2018, Roşiile a devenit cel mai important nod rutier din această parte de judeţ. Cu toţii ştim ce înseamnă drumuri mai rapide, drumuri modernizate, drumuri care de exemplu scurtează distanţa dinspre Drăgăşani spre Gorj, dinspre Grădiştea spre Vâlcea. Asta se traduce în economie de timp, într-o creştere a transportului de marfă şi de oameni, într-o dimamică a economiei. Anul 2019 însemnă construcţia reţelei de apă şi canalizare, şi acesta este un lucru bun. Sper să avem şi noi mai mulţi bani şi să facem ce ne-am mai propus, şi aici ne dorim modernizarea centrului civic şi o mică dotare la căminul cultural din centrul localităţii cu un grup sanitar şi aer condiţionat”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe