|miercuri, septembrie 18, 2019
  • Follow Us!

Ion Spîrleanu, primarul din Crețeni, trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție 

Creteni Spirleanu

 

Zilele trecute, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Ion Spîrleanu, la data faptei primar al comunei Crețeni, județul Vâlcea, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în cursul anului 2011, în contextul implementării proiectului – „Construirea de drumuri agricole de exploatație situate în fondul funciar agricol din comuna Crețeni, jud. Vâlcea”, inculpatul Spîrleanu Ion a depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe documente false printre care și două hotărâri ale Consiliului Local, în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile în valoare de 4.113.302 lei (echivalent al sumei de 995.764 de euro). Proiectul respectiv nu a mai fost implementat deoarece a fost respins de autoritatea contractantă. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea.

(Petre Coman)

Leave a Response