FOTO Ce a păţit un bărbat care a luat apărarea unui tânăr agresat pe stradă. Amândoi au ajuns la spital cu răni grave

sâmbătă, 1 iunie 2019

Un bărbat de 48 de ani şi un tânăr de 19 ani din Râmnicu Vâlcea au ajuns, zilele trecute, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea după ce au fost bătuţi crunt de alţi doi tineri pe stradă. Bărbatul mai în vârstă a sărit în apărarea tânărului agresat, amândoi ajungând, în cele din urmă, la spital cu răni grave. Bătăuşii au fost reţinuţi.

Pe o stradă din Râmnicu Vâlcea s-a petrecut miercuri, 29 mai, un incident şocant. Un băiat de 19 ani a fost agresat de alţi doi tineri coborâţi dintr-o dubă. Agresiunea a fost văzută de mai multe persoane, dar numai un bărbat de 48 de ani a avut curajul să intervină în apărarea tânărului bătut. Extrem de deranjaţi de gestul persoanei care venise în ajutorul adolescentului, cei doi agresori şi-au îndreptat toată furia împotriva adultului. I-au pulverizat spray iritant  - lacrimogen în ochi şi apoi au sărit pe el cu pumnii, picioarele şi sticle de bere. Bărbatul a ajuns la UPU din cadrul Spitalului Judeţean Vâlcea, alături de tânărul căruia îi luase apărarea şi care a avut parte de acelaşi tratament din partea celor doi agresori.   Joi, bătăuşii doi tineri de 19 şi, respectiv, 29 de ani, au fost identificaţi, fiind reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă.   „Poliţiştii vâlceni au identificat doi tineri, de 29 şi 19 ani, bănuiţi de lovire şi alte violenţe, precum şi de tulburarea ordinii şi liniştii publice. Aceştia au fost reţinuţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în data de 29 mai a.c., în jurul orei 19.00, în timp ce un tânăr de 19 ani, se afla în municipiul Rm. Vâlcea, pe strada Nicolae Titulescu, în urma unui conflict ivit în trafic cu ocupanţii unei autoutilitare, unul dintre aceştia a pulverizat spray iritant-lacrimogen în zona ochilor băiatului, iar un altul l-a lovit cu o sticlă în zona craniană. Observând incidentul în cauză, un bărbat de 48 ani, care se afla în zonă, a intervenit pentru a aplana conflictul, moment în care, i-a fost şi lui pulverizat un jet puternic de spray iritant-lacrimogen în zona ochilor, fiind totodată lovit în zona tâmplei drepte cu o sticlă de bere. La data de 31 mai a.c., cele două persoane urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea pentru a a fi dispuse măsuri în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vâlcea.   Poliţiştii din Râmnicu Vâlcea continuă cercetările în acest caz.

Citeste mai mult: adev.ro/psdjlr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe