Duminică, 16 iunie, Primăria Zătreni va organiza o nouă ediție a sărbătorii Zilei Comunei

duminică, 9 iunie 2019

 

Duminică, 16 iunie 2019, Primăria Zătreni va organiza o nouă ediție a sărbătorii Zilei Comunei Zătreni. Artiști populari vor încânta cu cântecele lor pe toți cei prezenți la evenimentul mult așteptat. Constantin Lițoiu, primarul comunei, a anunțat că, pe parcursul întregii zile, vor avea loc diferite manifestări culturale, cu ansambluri folclorice atât din Zătreni, dar și din alte localități, competiții sportive, simpozioane cu fii satului, dar și o antologie a localității. La finalul acestora, edilul va acorda premii și diplome tuturor celor clasați pe primele locuri, după care începând cu orele după-amiezii artiștii populari Cristina Udrea, Roberta Crintea, Olguța Berbec, Valentin Sanfira și ansamblul „Bobocica”. Evenimentul se va încheia cu un frumos foc de artificii.

Pe de altă parte, primarul din Zătreni, Constantin Liţoiu, a încheiat lucrările și a făcut recepția la proiectul „Anvelopare Școală Zătreni”, finanțat prin PNDL în valoare de peste 110.000 euro. Conform primarului Constantin Liţoiu, drumul spre cătunul Boru, care face legătura cu localitatea Livezi, a fost pietruit în totalitate încă de anul trecut. În acest an, primarul Constantin Liţoiu şi-a propus să obţină finanţare şi pentru a construi o piaţă agroalimentară modernă, chiar în centrul comunei: „În 2019, sper că Guvernul va debloca şi banii pentru această piaţă, care e deosebit de importantă pentru comunitate, precum şi pentru locuitorii din câteva localităţi limitrofe”. În acest moment, primarul Constantin Liţoiu precizează că lucrările de extindere a canalizării sunt realizate în mare parte. La data de 6 martie 2018, primarul Constantin Liţoiu a semnat contractul la Ministerul Dezvoltării în vederea realizării proiectului finanţat prin PNDL „Extindere canalizare în satele Valea Văleni, Ciortești, Zătreni, Manicea și Butanu în comuna Zătreni”, în valoare de circa 25 miliarde de lei vechi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe