Două ”legende” ale învăţământului din Râmnicu Vâlcea au primit titlul de ”Cetăţean de Onoare”

marți, 25 iunie 2019

Şedinţa Consiliului Municipal din 25 iunie a debutat sub auspicii deosebite, odată cu adoptarea de către Legislativul local a două hotătâri prin care titlul de ”Cetăţean de Onoare” a fost acordat unor ”legende” ale învăţământului din Râmnicu Vâlcea – profesoara de Limba şi Literatura Română Carmen Mărculescu Farcaş şi profesoara de Matematică Victoria Gibescu – pentru ”contribuţia la dezvoltarea învăţământului din municipiul Râmnicu Vâlcea, a culturii şi educaţiei locale”. Cu această ocazie, primarul Mircia Gutău le-a mulţumit celor două venerabile doamne ale învăţământului vâlcean pentru întreaga lor activitate, declarând că este onorat să se afle în ipostaza de a le propune pentru cea mai înaltă distincţie a municipiului Râmnicu Vâlcea. În alocuţiunile pe care le-au avut – şi care au fost răsplătite cu aplauze susţinute din partea tuturor celor prezenţi în Sala de Consiliu – cele două personalităţi ale şcolii râmnicene au mulţumit pentru onoarea acordată şi au declarat, cu modestie, că şi-au făcut doar datoria ca dascăli. Însemnele aferente acestui titlu vor fi înmânate cu o ocazie festivă ce va fi organizată în perioada următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe