Un barbat din Valcea a fost reținut, dupa ce și-a ucis iubita cu 40 de ani mai in varsta

duminică, 12 mai 2019

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut duminică, după ce și-a ucis iubita cu 40 de ani mai în vârstă. Bărbatul din comuna Ladești, județul Vâlcea, a intrat în locuința concubinei sale, de 72 de ani, și pe fondul consumului de alcool a înjunghiat-o, potrivit Mediafax.

Potrivit Poliției Vâlcea, polițiștii din Lăpușata au fost sesizați, duminică, de un bărbat din comuna Lădești, că vecinul acestuia a spus că și-a înjunghiat concubina.

Polițiștii au găsit în locuința indicată cadavrul unei femei de 72 ani.

Citește și: Salvamontiștii sunt în alertă - zeci de copii sunt in pericol

Totodată polițiștii au identificat și reținut bărbatul bănuit de comiterea faptei.

„În fapt, bărbatul de 32 de ani, din comuna Ladești, ar fi pătruns în interiorul locuinței concubinei sale de 72 de ani, tot din comuna Lădești, iar pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri acesta i-ar fi aplicat lovituri în zona pieptului cu un obiect tăietor-înțepător, care i-au cauzat răni incompatibile cu viața”, arată sursa citată.

A fost întocmit un dosar penal pentru omor, în care se fac cercetări de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Râmnicu Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe