|marți, septembrie 17, 2019
  • Follow Us!

Sparle si soparle, 30.05.2019 

soparla-cu-volanas
  • De peste 7 luni de zile, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) nu au mai instrumentat sau trimis în judecată ABSOLUT nici un dosar care să vizeze vreun locuitor al județului Vâlcea, însă asta nu înseamnă deloc că nu mai există cazuri de corupție pe plaiurile noastre, ci doar fiindcă DNA-ul a intrat într-o oarecare… pauza. Ultimul caz al DNA s-a petrecut taman în luna octombrie anul trecut, când procurorii din Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei patroane de firmă din Vâlcea, pentru săvârșirea infracțiunii de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Comunității Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată. Inca asteptam finalizarea dosarului de coruptie in care este vizat presedintele PNL Valcea, Cristian Buican, si in care a fost inceputa urmarirea penala… Vinovat, nevinovat – valcenii trebuie sa stie cine este „marele castigator” al acestor alegeri europarlamentare!

 

  • Cu toate că au promis mereu că vor extinde rețeaua de telefonie mobilă la niveul întregului județ Vâlcea, cei de la firma RDS-RCS (a.k.a. Digi) nici până în prezent nu au respectat promisiunea, în condițiile în care alte rețele au extindere aproape completă de mai mulți ani. Sunt multe localități și mulți oameni abonați la Digi, în special din mediul rural vâlcean, care se confruntă cu aceste probleme, și fac mereu glume, spunând, la fel ca o reclamă celebră, „nema semnal”.

 

  • Prin Hotărârea nr. 142/2019, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a acceptat de către Primăria Râmnicului donația oferită de Ilie Băjan, în calitate de administrator al societății Farmacia Băjan SRL, având ca obiect cupele sportive ale Clubului Sportiv „Oltchim Râmnicu Vâlcea”, ce reprezintă o parte din palmaresul acestuia. Acceptarea ofertei de donație se va realiza prin act autentic, în condițiile legii civile. Cheltuielile ocazionate de întocmirea actului de donație în forma autentică vor fi suportate din bugetul local. S-a mai aprobat darea în administrarea Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, instituție publică aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, a bunurilor ce fac obiectul donației de acceptare, în baza unui proces-verbal de predare primire, ce se va încheia între Primăria Râmnicului și Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea.

Leave a Response