Sparle si soparle, 20.05.2019

luni, 20 mai 2019
  • Pentru şefia Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea au rămas în competiţie, până la urmă, arbitrul Adrian Comănescu şi Daniel Demetrescu (secretar al AJF). Fostul primar din Șirineasa, Dan Săraru („celebru” prin procesele de integritate avute cu ANI) și Constantin Lazăr, zis COLA, s-au retras din cursă. Alegerile pentru AJF Vâlcea vor avea loc vineri, 24 mai, începând cu ora 17.30, și la care participă inclusiv președintele FRF, Răzvan Burleanu. Cele mai mare șanse de câștig, așa cum am mai spus, le are arbitrul de Liga I Adi Comănescu, cel care zilele trecute şi-a prezentat public proiectul managerial şi echipa de colaboratori şi susţinători. El a pus accent pe o reformare din temelii a fotbalului judeţean, începând de la cel mai mic nivel, sectorul de copii şi juniori, dar fără a neglija cluburile de senior, explicându-şi intenţiile clar şi concis. „AJF Vâlcea este una dintre puţinele asociaţii din ţară care mai percepe taxe la nivel juvenil, asta deşi la nivel de FRF nu există această practică. Fac deja demersuri pentru a le achita acestor cluburi toate taxele printr-un parteneriat cu Consiliul Judeţean, dar în ultimele luni am bătut foarte des la uşa mai multor autorităţi locale pentru a le cele sprijin”, a spus Adi Comănescu.

 

  • Prin autorizația de construire nr. 454/2019, primarul Mircia Gutău a decis CONTINUAREA lucrărilor din cadrul obiectivului „Reabilitare şi modernizare Bază de Agrement Ostroveni în municipiul Râmnicu Vâlcea”, lucrări începute în baza AC nr. 1151/44219/19 de fostul primar Emilian Frâncu în anul 2012, și continuate în baza AC nr. 345/12494/24 aprilie 2017. Modernizarea bazei de agrement din Ostroveni se anunţa o investiţie care avea să revitalizeze turismul în Râmnicu Vâlcea, creând o infrastructură de agrement acvatic în valoare de peste 7 milioane de euro, din care 50% fonduri de la Uniunea Europeană. La 7 ani de la demararea lucrărilor, investiţia s-a dovedit a fi însă un fiasco, proiectul fiind plătit în procent de 90% din buzunarul râmnicenilor şi fără perspective de finalizare, „graţie” unui proiect prost întocmit.

 

  • La invitația președintelui ADI Salubrizare Vâlcea, primarul din Vlădești, Adrian Cosac, prefectul Florian Marin a participat zilele trecute, pentru prima dată, la o ședință a asociației. „Nici Instituției Prefectului și nici Consiliului Județean Vâlcea nu le este indiferentă o problemă ce grevează asupra vieții locuitorilor județului și tocmai de aceea, împreună cu președintele Consiliului Județean încercăm să găsim o rezolvare a situației deșeurilor din județ. Totodată, îl felicit pe tânărul și energicul președinte al ADI Salubrizare pentru faptul că în scurt timp a făcut din această structură asociativă o componentă implicată în rezolvarea problemelor membrilor ei și a depășit stadiul contemplativ în care asociația s-a aflat în ultimii ani”, a declarat prefectul.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe