|vineri, noiembrie 22, 2019
  • Follow Us!

Sărbătorirea hramului Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea – „Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica în Oltenia” 

Arhiepiscopia Ramnicului Catedrala

Sărbătorirea hramului Catedralei Arhiepiscopale din municipiul Râmnicu-Vâlcea

În Duminica a treia după Paști, în Mitropolia Olteniei este prăznuită sărbătoarea „Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica în Oltenia”.

Credincioșii vâlceni sunt invitați să participe în perioada 10-12 mai 2019 la evenimentele cultural-liturgice prilejuite de sărbătorirea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului şi al Catedralei Arhiepiscopale, după cum urmează:

Vineri, 10 mai, orele 18:00, Corala Preoților din Arhiepiscopia Râmnicului va susține un concert pascal la Teatrul Anton Pann (intrarea este liberă).
Sâmbătă 11 mai 2019 la Catedrala Sf. Ierarh Nicolae, se va săvârși slujba de priveghere, începând cu orele 17:00.
Evenimentele cultural-liturgice vor culmina în ziua de duminică, 12 mai, începând cu orele 9:30, când Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurați de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, vor săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
În cadrul Sfintei Liturghii, va fi oficiată slujba de sfințire a raclei, în care au fost așezate părticele din moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, dăruite de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2012 cu prilejul desfășurării acestui pelerinaj istoric.

Racla va fi așezată spre închinare în această zi într-un baldachin în fața Catedralei Arhiepiscopale, ctitoria Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica și apoi în această catedrală, spre mângâierea și folosul duhovnicesc al tuturor care îi cer ajutorul.

În fiecare an, în Duminica a treia după Paşti (a Mironosițelor), sărbătoarea „Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, în Oltenia” rememorează evenimentul duhovnicesc și istoric petrecut în perioada 28 aprilie – 5 mai 2012, când moaștele Sfântului Calinic de la Cernica au fost duse în pelerinaj în mai multe locuri de seamă din Mitropolia Olteniei, precum: Catedrala Mitropolitană din Craiova, Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea, Mănăstirea Frăsinei, Mănăstirea Bistrița, Mănăstirea Lainici, Mănăstirea Tismana, Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin, Mănăstirea Clocociov.

Sărbătoarea „Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, în Oltenia” a fost introdusă în calendarul Mitropoliei Olteniei din anul 2014, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Leave a Response