Primarul din Tetoiu, Lucian Antonie, anunță că vor începe lucrările la reabilitarea grădiniței Nenciulești și a școlii Țepești

luni, 20 mai 2019

 

Conform primarului comunei Tetoiu, Lucian Antonie, în vara acestui an vor începe lucrările la reabilitarea grădiniței Nenciulești și a școlii gimnaziale Țepești. În luna ianuarie, Consiliul local al comunei Tetoiu, întrunit în şedinţă ordinară, a aprobat de principiu amenajarea unui teren de sport sintetic în satul Baroiu, comuna Tetoiu. În cursul acestui an, primarul Lucian Antonie are în vedere extinderea rețelei de apă în satele Băroiu, Tetoiu și Budele. Primarul comunei Tetoiu are cinci proiecte finanțate de către Ministerul Dezvoltării Regionale. Prin intermediul finanţării venite prin programul PNDL 2, primarul comunei Tetoiu va extinde sistemul de canalizare și va construi o stație de epurare a apelor uzate în toate satele din comuna Tetoiu, o investiţie estimată la suma de peste 8,15 milioane de lei. În acest an, primarul Lucian Antonie va demara construirea unei pieţe agroalimentare moderne în localitate în sumă de peste 250.000 de euro: „Va prinde astfel contur prima piaţă modernă aflată într-o zonă rurală. Această piaţă comunală va fi o investiţie care se va amenaja în intersecţia de la intrarea în localitate. Iniţial, proiectul era depus la Ministerul Dezvoltării în vederea finanţării. Pentru început, voi duce în zonă reţeaua de apă şi canalizare”. În luna noiembrie 2018, din bugetul local al comunei Tetoiu, în urma rectificării bugetare, primarul Lucian Antonie a alocat suma de peste 11.000 de euro pentru pietruirea drumurilor comunale din toate satele. Acțiunea de balastare a drumurilor a început încă din octombrie, după ce investiția a fost pusă pe SEAP și s-au semnat contractele de execuție. Primarul comunei Tetoiu, Lucian Antonie, anunţă că au fost elaborate studiile de fezabilitate la proiectele de canalizare şi la extinderea sistemului de alimentare cu apă în mai multe sate, proiecte finanţate prin PNDL. În luna iunie 2018, Consiliul Local al comunei Tetoiu a aprobat alocarea sumei totale de 16.500 lei pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare termică prin anvelopare și refacere finisaje exterioare la Școala gimnazială Țepești (local nou), în comuna Tetoiu, județul Vâlcea”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe