Primarul din Dănicei, Dumitru Pirneci, are în vedere amenajarea unei piețe agro-alimentare

duminică, 26 mai 2019

 

În acest an, primarul din Dănicei, Dumitru Pirneci, are în vedere amenajarea unei piețe agroalimentare, cu fonduri din bugetul local: „În localitate, în fiecare an, de Înălţare, are loc un târg anual cu datină. Vreau să transform acest târg în târg săptămânal. Lipsa unui spaţiu amenajat îi face pe mulţi locuitori să meargă către alte localităţi pentru a-şi vinde produsele sau pentru a le achiziţiona. Crearea unor condiţii adecvate pentru cumpărarea produselor direct de la producătorii din comuna noastră este o necesitate care îşi aduce aportul la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru populaţie”. Primarul Dumitru Pirneci a finalizat lucrarea de asfaltare a drumului comunal 181. În luna august 2018, primarul din Dănicei, Dumitru Pirneci, a precizat că a primit suma de peste 150.000 euro pentru reabilitarea urgentă a drumului DC 181. Dacă acestă sumă nu ar fi fost alocată, satele Udreşti, Dobreşti, Linia pe Vale, Gura Crucilor şi Valea Scheiului ar fi fost izolate, iar accesul spre comunele vecine, Stoileşti şi Nicolae Bălcescu, nu ar fi fost posibil. Și în acest an, primarul Dumitru Pirneci continuă lucrările de extindere a rețelei de apă potabilă cu fonduri din bugetul local, în satele Udreşti şi Dobreşti: „După finalizarea acestui proiect, vom închide în mare parte tot ceea ce înseamnă sistem de apă în localitate. Rămân câteva cătune, pentru care vom face investiţia tot din bugetul local. Vom duce sistemul de apă până la ultima casă. Ultimele extinderi de alimentare cu apă şi forarea unui puţ, în satul Valea Scheiului s-au încheiat, s-a făcut recepţia finală”. Conform spuselor primarului din Dănicei, la sfârşitul anului trecut, s-a finalizat licitaţia, desemnându-se firma câştigătoare pentru proiectul de înfiinţare a reţelei de canalizare pe o lungime de 16,5 kilometri, pentru satele Dealul Lăunele, Bădeni, Glodu, Lăunele de Jos, Cireşu: „Valoarea proiectului este de peste 1,5 milioane de euro. Reţeaua va fi legată de staţia de epurare din localitatea Sâmbureşti. În localitate există în mare parte sistem de apă. Am în plan, cu fonduri alocate din bugetul local, să extindem reţeaua până la ultima casă”. Anul trecut, Primăria Dănicei lucrat la reabilitarea școlii și grădiniței din satul Lăunele de Jos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe