Primarul din Băile Olăneşti, Sorin Vasilache, va moderniza străzile Prislop și Padinii

miercuri, 29 mai 2019

 

În acest an, primarul oraşului Băile Olăneşti, Sorin Vasilache, va moderniza străzile Prislop și Padinii, cu fonduri de la bugetul local: „Aceste lucrări vin în completarea celor pe care le-am realizat în 2018, este vorba despre lucrări de reparaţii la străzile Cascadei, Valea de Case, parţial strada Mihai Eminescu, strada Pieţei şi Cumpăna. Au fost lucrări de asfaltare, betonare, pe străzi care au prezentat înclinaţii şi care nu puteau fi reparate decât prin material de acest gen. Am făcut lucrări de asfaltare şi reparaţii în incinta Şcolii Generale din Olăneşti-sat”. Prin Hotărârea nr. 104/2018, Consiliul Local al oraşului Băile Olăneşti a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitarea, amenajarea si transformarea imobilului situat pe strada Băilor, nr. 22 A, Băile Olăneşti, judeţul Valcea, în grădiniţă cu program prelungit”, la suma de 213.000 lei finanțată din bugetul local. Primarul oraşului Băile Olăneşti, Sorin Vasilache, anunţă că prin Decizia nr. 88/2018, Consiliul Local Băile Olăneşti a aprobat reapartizarea de la bugetul local a sumei de 25.000 lei cu titlul de ajutor financiar către Parohia Băile Olăneşti, sumă ce a fost utilizată pentru conservarea, amenajarea şi întreţinerea clădirilor Bisericii Izvorul Tămăduirii din oraşul Băile Olăneşti. La data de 26 noiembrie 2018, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat acordul de parteneriat cu Primăria Olăneşti, precum şi documentaţia tehnico-economică, faza DALI şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Îmbunătăţirea infrastructurii de turism în oraşul Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea”, la valoare de circa 5 milioane de euro cu TVA. Prin proiect se propune reabilitarea a 4 străzi şi modernizarea/amenajarea a 2 parcuri din staţiunea Băile Olăneşti. Terenurile care fac obiectul proiectului fac parte din domeniul public al judeţului Vâlcea, după cum urmează: strada Tudor Vladimirescu: suprafaţă - 24.786 mp, conform Hotărârii Consiliului Local al oraşului Băile Olăneşti nr. 68/24.08.2018; strada Mihai Eminescu (zona Izvor 24 - intersecţie strada Tisa): suprafaţă - 9.395 mp, aflată în domeniul public; strada Comanca suprafaţă - 12.500 mp, aflată în domeniul public; strada Glodeanu suprafaţă - 12.000 mp aflată în domeniul public, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe