Deputatul Vasile Cocoș: „Fonduri europene pentru încurajarea fermierilor să își asigure culturile împotriva fenomenelor climatice nefavorabile”

miercuri, 29 mai 2019

 

 

Deputatul PSD Vasile Cocoș îi informează pe fermieri că îşi pot asigura culturile împotriva calamităților naturale accesând fonduri europene prin Programului Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR 2020. Fermierii își pot depune dosarele în perioada 1 aprilie 2019 – 30 noiembrie 2019, fondurile nerambursabile acordat în cadrul acestei submăsuri sunt de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătită efectiv de către fermier, în cazul fermelor mici cu dimensiunea economică până la 11.999 euro standard output (SO) sau de 55% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătită efectiv de către fermier, în cazul fermelor cu dimensiunea economică mai mare sau egală cu 12.000 euro. „Începând cu data de 1 aprilie se află în derulare sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pentru submăsura 17.1 – Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, cu scopul de a încuraja fermierii să își asigure culturile împotriva fenomenelor climatice nefavorabile, cum ar fi: inundaţii, secetă, grindină, îngheţ, ploi torenţiale, tornade, furtuni, etc. Sesiunea anuală de depunere a cererilor de finanţare pentru această submăsură este împărţită în două etape: pentru culturile de primăvară şi pentru cele de toamnă. Pentru a beneficia de sprijin, solicitantul va încheia o asigurare pentru riscurile prevăzute, angajându-se să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul şi la termenele prevăzute în contractul de asigurare”, spune deputatul Vasile Cocoș.

Biroul de Presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe