Constantin Rădulescu: În această lună, RMN-ul de la Spitalul Județean Valcea va primi pacienţi!

vineri, 3 mai 2019

“Joi, 2 mai 2019, m-am deplasat la Spitalul Judeţean Vâlcea pentru a face o evaluare asupra modului şi stadiului în care se află procedurile de instalare şi interconectare a aparatului RMN.

În urma discuţiilor purtate cu managerul şi cu cei responsabili în domeniu, pot spune că aşa cum am promis, undeva în a doua jumătate a lunii mai, aparatul RMN va fi inclus în procedurile de analiză şi diagnosticare a unor afecţiuni ale pacienţilor care vor ajunge la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea.

Tot cu această ocazie m-am deplasat şi la Unitatea de Primiri Urgenţe unde am stat de vorbă cu pacienţii şi cadrele medicale. Îmi doresc foarte mult ca procedurile de la UPU, dar şi atitudinea personalului medical să fie una benefică pacienţilor chiar dacă se păstrează încă un procent semnificativ de pacienţi care se prezintă la urgenţe fără a avea afecţiuni care să necesite o intervenţie imediată.

Sper ca pe viitor cei care din păcate ajung la UPU să beneficieze de profesionalismul, respectul şi o atitudine corespunzătoare din partea cadrelor medicale asigurându-i pe colegii mei din spital că voi face tot ceea ce ţine de mine pentru a le îmbunătăţii condiţiile de muncă în beneficiul pacienţilor”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe