Sparle si soparle, 11.04.2019

miercuri, 10 aprilie 2019
  • În Monitorul Oficial al României din data de 8 aprilie, a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 196/3 aprilie 2019 privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Autostrada Sibiu-Piteşti”, un document extrem de important pentru respectivul obiectiv de investiții. Conform documentului, autostrada va costa circa 4 miliarde de euro, iar durata de execuţie va fi de peste 7 ani. Obiectivul general al autostrăzii Sibiu-Pitești, așa cum este definit și în cadrul Master Planului General de Transport, este acela de a îmbunătăți eficiența economică a rețelei de transport din România prin reducerea timpului de călătorie între Sibiu și Pitești și implicit îmbunătățirea conectivității la nivel regional. În urma revizuirii proiectului, traseul autostrăzii are o lungime totală de 122,1 km, proiectul fiind împărțit în 5 secțiuni.

 

  • Chiar dacă ziarul nostru l-a lăudat pe prefectul Florin Marin pentru mai multe activități avute în actualul mandat, există totuși unele minusuri micute... Este vorba în special de clădirea Prefecturii Vâlcea, care, în ultima perioadă, s-a desfășurat în toată „priveliștea” sa, mai ales la etajele superioare, unde a început să... cadă varul de pe pereții exteriori și să strice și mai mult aspectul general al imobilului. Vecinii de la Consiliul Județean deja au anunțat că în acest an sau anul viitor vor face o modernizare totală a clădirii, fapt ce va lăsa „în ofsaid” însuși Prefectura. Să nu uităm că cele două clădiri se află la o aruncătură de băț de noul Hotel Ramada, acesta urmând să găzduiască delegații și turiști români sau străini, care se vor „delecta” cu... Prefectura!

 

  • Miercuri, 10 aprilie 2019, Primăria Râmnicului a făcut cunoscut rezultatul obținut în urma finalizării evaluării managementului pentru anul 2018 la Filarmonica „Ion Dumitrescu” - prima evaluare. Actualul manager Petruț Constantinescu a fost declarat admis cu nota finală 9,95. În luna mai anul trecut, primarul Mircia Gutău a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că la Filarmonica „Ion Dumitrescu” a fost instalat un nou director. Era vorba despre Petruţ Constantinescu, cel care a promovat concursul de proiecte de management. Petruţ Constantinescu, la prima probă, concursul de proiecte de management pentru Filarmonica „Ion Dumitrescu”, a obţinut nota 9,86, iar Sandu Emil a obţinut nota 6,76.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe