Falimentul cerut de Piperea nu afecteaza vânzarea a 60% din Oltchim către Chimcomplex!

duminică, 28 aprilie 2019

Oltchim își cere falimentul

Consorțiul de administratori judiciari ai Oltchim S.A., Rominsolv și BDO Business Restructuring, anunță că a depus în data de 23.04.2019 la Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 887/90/2013, Raportul privind stadiul de implementare a planului de reorganizare a activității combinatului prin care se solicită instanței să ia act că durata de implementare a planului de reorganizare a expirat la data de 22.04.2019 și să dipună deschiderea procedurii falimentului față de Oltchim S.A.- mentioneaza cotidianul.ro

Unitatea de la Rm. Vâlcea a intrat în insolvenţă în 2013. Planul de reorganizare a prevăzut vânzarea de active, care au fost împărţite în 9 grupe, iar Chimcomplex a depus o ofertă angajantă pe 6 iulie 2017 pentru cinci grupe de active, plus a şasea parţial. Pe 18 decembrie 2017, oferta Chimcomplex a fost aprobată de Adunarea Creditorilor.
La finele anului trecut, Comisia Europeană a cerut statului român să recupereze de la combinatul vâlcean datorii anulate în valoare de 335 milioane de euro. Conform unui comunicat, CE a constatat că, de la privatizarea eșuată a Oltchim, în septembrie 2012, acesta a beneficiat de ajutoare incompatibile. „De-a lungul anilor, Oltchim a beneficiat de anularea unor datorii publice semnificative ca valoare. În urma investigației am constatat că măsurile respective au conferit societății un avantaj economic neloial, încălcând normele UE privind ajutoarele de stat, avantaj pe care România trebuie să îl recupereze în prezent. În același timp, vânzarea majorității activelor Oltchim în condițiile pieței poate asigura un viitor durabil pentru activitățile economice ale societății, fără a fi nevoie de sprijin public suplimentar”, a afirmat Margrethe Vestager, comisarul responsabil cu politica în domeniul concurenței. După ce procesul de privatizare a eșuat în 2012, la începutul lui 2013, combinatul a intrat în insolvență. Conform avocatului Gheorghe Piperea, șeful Rominsolv, ștergerea datoriilor în cadrul insolvenţei este o procedură care se aprobă prin hotărâre judecătorească și că măsura nu trebuie notificată sau avizată de Comisia Europeană dacă este aprobată în cadrul procedurii insolvenţei. „Acordarea de ajutoare de stat este o acțiune administrativă, nu este o decizie a instanței”, a spus Piperea.
Bruxelles-ul a invocat faptul că nu i-a fost notificat niciun plan de restructurare. În plus, Comisia a constatat că nu a existat nicio contribuție vizibilă din partea investitorilor la costurile de restructurare ale societății. Prin urmare, Comisia a concluzionat că finanțarea publică acordată de România societății Oltchim, de aproximativ 335 de milioane euro plus dobânzi, este incompatibilă cu normele UE privind ajutoarele de stat și trebuie să fie recuperată de România. De asemenea, a spus că niciun creditor operând în economia de piață nu ar fi fost de acord să anuleze datoriile existente ale Oltchim sau să continue furnizările către această societate în condițiile în care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și alți creditori aflați în proprietatea statului au făcut-o în 2015.
Piperea a spus că aceasta este o „prostie sinistră” pentru că toți creditorii privați ar fi fost interesați de reorganizarea societății nicidecum de faliment. „În cazul reorganizării, creditorii și-au recuperat banii, fapt ce nu s-ar fi întâmplat dacă Oltchim ar fi dat faliment. Falimentul ar fi însemnat disponibilizarea a 3.000 de angajați, precum și afectarea altor 20.000 de locuri de muncă de la alte companii. Cel mai grav, ar fi dispărut cheltuielile cu ecologizarea, de 400 milioane de euro. Cine le-ar fi plătit acești bani. Insolvența a salvat 60% din economia județului Vâlcea”, a declarat avocatul.
Gheorghe Piperea a mai spus că Oltchim nu are de unde să dea suma respectivă pentru că a plătit toți banii către creditori, conform planului de reorganizare. Există un activ, platforma petrochimică Bradu, care se află în proces de vânzare. „Aș fi tare bucuros să iau 80 de milioane pe tot ce mai are acum Oltchim”, a afirmat Piperea. Acesta a ținut să precizeze că vânzarea a 60% din Oltchim către Chimcomplex, proces încheiat recent, nu va fi afectată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe