Sparle si soparle, 18.04.2019

miercuri, 17 aprilie 2019
  • În atenția RAJDP Vâlcea și a Consiliului Județean: tragem din nou un semnal de alarmă în privința stării dezastruoase a drumului județean DJ 703F care duce spre comuna Runcu. Pe toată porțiunea cuprinsă între Fedeleșoiu (din comuna Dăești) și până în Runcu, drumul este plin de gropi și alunecări de teren care au afectat grav platforma drumului și care pun în pericol integritatea mașinilor care traversează șoseaua. În urmă cu trei ani, drumul DJ 703F Runcu s-a confruntat cu 2 alunecări de teren, iar fostul președinte al CJ Vâlcea, Gică Păsat, s-a lăudat că alocă bani pentru executarea de lucrări de punere în siguranță, dar totul a rămas la stadiul de promisiune. Locuitorii din Runcu așteaptă soluții urgente de la Consiliul Județean pentru reabilitarea drumului DJ 703F, altfel localitatea riscă să rămână IZOLATĂ de restul lumii!

 

  • Magazinul Ambient din Râmnicu Vâlcea a fost vândut firmei Profelis C&V din Sibiu, deţinută de Maria Anghel (75% din acţiuni) şi Vasile Bucurenciu (25%), în cadrul procedurii de insolvență. Insolvenţa Ambient a venit după ce businessul, fondat de Ioan Ciolan la începutul anilor 1990, trecuse printr-un amplu proces de restructurare în ultimii ani, care a implicat diverse măsuri pentru reducerea gradului de îndatorare. În 2014, Ciolan îşi diminuase participaţia deţinută în cadrul Ambient la 70%, după ce a cedat un pachet de acţiuni unui fond de investiţii controlat de BCR, în schimbul stingerii unei creanţe de circa 4,5 milioane de euro. Chiar şi în criză şi în plin proces de reorganizare, Ambient a fost unul dintre cei mai mari trei retaileri de bricolaj din România, alături de Dedeman Bacău, liderul pieţei, deţinut de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, şi Arabesque, afacerea pornită la Galaţi de familia Rapotan. În 2016 însă, Ambient Sibiu a ieşit din top zece companii din distribuţia şi retailul de materiale de construcţii şi bricolaj.

 

  • Recent, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat darea în administrare Școlii Gimnaziale „Take Ionescu” a imobilului „Grădiniță cu program normal nr. 3 Micul Prinț - clădire grădiniță”, situat în str. General Praporgescu nr. 3 și terenul aferent în suprafață totală de 1140 mp, proprietate publică a municipiului Râmnicu Vâlcea. Darea în administrare a imobilului se face prin protocol de predare-primire, pe perioada existenței acestei unități de învățământ și pentru desfășurarea activităților specifice procesului educațional. Dreptul de administrare încetează odată cu încetarea dreptului de proprietate publică sau prin actul de revocare emis în condițiile legii, dacă interesul public o impune, de organul care l-a constituit.

 

  • Justitie cu hopuri la Tribunalul Valcea! Judecatoarea Mirela Nicolaescu l-a spălat recent intr-un dosar, ca la Nufarul, pe imberbul polonez de la USG, Witold Urbanowski. Parerea noastra este ca a gresit ca nu s-a recuzat din acest proces, avand in vedere o posibila stare de… conflict de interese. Inspectia Judiciara va verifica in curand aceasta situatie…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe