|vineri, septembrie 20, 2019
  • Follow Us!

5 motive pentru care trebuie să ai un buget personal 

pexels-photo-1253591

 

 

Bugetul personal reprezintă cheia succesului financiar. Gestionarea banilor este dificilă, însă cu disciplină şi multă determinare vei reuşi să atingi obiective importante. Crearea primului plan pentru administrarea veniturilor şi a cheltuielilor poate fi un proces extrem de copleşitor. Cu toate acestea, merită efortul. În economia turbulentă actuală, bugetarea este mai necesară ca niciodată. Ai posibilitatea de a cheltui şi de a economisi mai mulţi bani, profitând la maximum de câştigurile obţinute. Bugetul personal este un instrument  eficient care permite prioritizarea costurilor şi te ajută să iei decizii corecte care să corespundă stilului tău de viaţă. Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care ar trebui să te gândeşti la un buget atunci când îţi doreşti securitate financiară:

1. Realizarea unui buget personal te ţine motivat

Atunci când cheltui banii pe fiecare obiect drăguţ care îţi atrage privirea, cum vei reuşi să economiseşti pentru o vacanţă, o casă sau o maşină? Un buget te va motiva să îţi setezi obiective pe termen lung şi să lucrezi pentru a le atinge. Fiind concentrat asupra unor ţeluri precise, vei evita să cheltui inutil pe produse şi servicii care nu contribuie la îndeplinirea obiectivelor financiare. Practic, te ajută să îţi doreşti mai mult pe măsură ce înregistrezi progrese notabile. Cu siguranţă vei fi motivat să îţi planifici banii în fiecare lună atunci când observi că în acest fel scapi de datorii şi poţi să îţi cumperi lucrurile pe care ţi le doreşti.

2. Un buget personal te ajută să fii mai realist

O mulţime de oameni renunţă foarte uşor la urmarea unui buget personal deoarece nu sunt ancoraţi în realitate. Un astfel de instrument te ajută să fii mai organizat, însă nu te aştepta să economiseşti dintr-o dată sume mari de bani. Este important să începi cu puţin şi să ajungi la mai mult, stabilind obiective realizabile. În plus, viaţa este mereu plină de surprize. Preţurile pentru alimente sau utilităţi cresc exact atunci când te aştepţi mai puţin. Dacă sunt schimbări în economie, şi se reduce salariul sau îţi pierzi locul de muncă, trebuie să îţi ajustezi cheltuielile ţinând cont de lucrurile reale din jurul tău. Cu certitudine planificarea financiară te va ajuta să devii mult mai realist şi să conştientizezi pe ce cheltui banii.

3. Bugetul personal îţi permite să economiseşti mai mult

Persoanele care nu au un buget tind să economisească mai puţini bani decât cele care fac asta. Atunci când îţi setezi un plan financiar, vei aloca bani pentru diferite cheltuieli, respectiv nevoi, dorinţe şi economii. În fiecare lună vei şti de unde poţi salva bani şi cum poţi pune mai mult deoparte. Planificându-ţi cheltuielile în avans, nu va fi nevoie să intri în fondul de economii pentru a rezolva anumite probleme. Bugetul personal este cadrul perfect ca să economiseşti bani pentru o vacanţă sau achiziţionarea unui nou gadget. Pe termen lung, vei avea o imagine reală asupra situaţiei tale financiare şi astfel vei putea folosi economiile pentru lucruri mult mai importante.

4. Un buget personal te ajută să scapi de datorii

Cunoaşterea în detaliu a câştigurilor şi cheltuielilor tale lunare te va ajuta să îţi plăteşti facturile la timp şi în întregime. Din moment ce vei şti pe ce se duc cei mai mulţi bani, vei putea să elimini costurile inutile şi să economiseşti acele sume pentru a achita anumite datorii. Mai mult, bugetul personal te va îndemna să cheltui doar ceea ce produci, fără să te scufunzi cât mai adânc în datorii de la o lună la alta.

5. Un buget personal îţi planifică mai bine cheltuielile

Gestionarea eficientă a banilor este esenţială pentru a acoperi costurile lunare. Bugetul personal îţi arată cât de mult câştigi, cât cheltui şi cât economiseşti. Planificându-ţi atent fiecare bănuţ, vei reuşi să faci diferenţa între nevoi şi dorinţe. Însă, întotdeauna se întâmplă şi lucruri neprevăzute. Ai putea să îţi pierzi jobul, să ai o problemă de sănătate sau să ţi se strice maşina. Având o plasă de siguranţă când se întâmplă ceva neaşteptat te poate salva de stres şi povară financiară. Dacă în bugetul tău nu ai stabilit şi o parte pentru cheltuieli de urgenţă sau nu îţi ajung banii, ai la dispoziţie credite şi împrumuturi online aici . Un credit rapid ifn te va ajuta să acoperi orice cost neplanificat fără să ajungi într-o criză financiară gravă.

 

Dacă nu ţi-ai stabilit deja un buget personal, acum este momentul să creezi unul. Având un plan financiar bine pus la punct nu înseamnă stabilirea unor restricţii privind cheltuielile. Este vorba de a lua controlul asupra câştigurilor şi de a da fiecărui ban un scop.

 

Leave a Response