Nicolae Dinescu: IN MEMORIAM DRAGOS VRÂNCEANU - ÎNTOARCEREA LA IZVOARE

luni, 11 februarie 2019

În organizarea Consiliului județean Vâlcea, a Centrului județean pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale Vâlcea, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local Băbeni, a Casei de Cultură ”Dragoș Vrânceanu”, a Forumului cultural al Râmnicului, a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Vâlcea, a Liceului ”George Țărnea” din orașul Băbeni și a Societății Culturale ”Dor- Dragoș Vrânceanu”, joi 14 februarie 2019 începând cu orele 12 în cocheta și eleganta sală de festivități a Primăriei orașului Băbeni, vor debuta, lucrările în mod oficial , a unei interesante și atractive manifestări, cu un puternic caracter cultural, istoric literar și artistic sub genericul”În memoriam Dragoș Vrânceanu – Întoarcerea la izvoare ”.
La acest eveniment cu o încărcătură istorică – sentimentală aparte au fost invitați să participe o serie întreagă de personalitășți, reprezentând diferite domenii de activitate din județul Vâlcea.
Ne face o deosebită plîcere să reamintim pe dr. Ștefan Bogdan , primarul orașului Băbeni, prof. Alin Pavelescu, manager CJCPCT Vâlcea, pr. dr. Emil Rădulescu – Directorul Casei de Cultură ”Dragoș Vrânceanu” din Băbeni, prof. Mihaela Deaconu – coordonator proiect, cât și alți invitați din spectrul cultural al Vâlcii care vor fi prezenți la eveniment.
Persoanele amintite mai sus vor rosti scurte alocuțiuni, legate de viața și activitatea acestui copil al plaiurilor Băbenare.
Prin tot ce a realizat pe linie cultural, literar, istorică și educativă, Dragoș Vrânceanu reprezintă un model, un moment de referință, cât și un simbol pentru întreaga activitate ce se desfășoară în prezent și în viitor pe aceste plaiuri mioritice ale Vâlcii străbune, un exemplu demn de urmat pentru generațiile prezente dar și viitoare.
În continuare cei prezenți, și sântem convinși că sala se va dovedi neâncăpătoare pentru cei care vor dori să participe la această frumoasă, atractivă și instructivă reuniune literară sub genericul ”În Memoriam Dragoș Vrânceanu – Întoarcerea la izvoare”.
Să informăm cititorii noștri că la această mare și împortantă manifestare au fost invitați să participe, anunțându-și prezența o serie întreagă de reprezentanți ai Culturii Vâlcene, și ne face o deosebită plăcere să-i amintim: Doru Moțoc, Ioan St. Lazăr, Ion Soare, George Voica, Ion Predescu – toți membri ai Uniunii Scriitorilor din România, pr. Nicolae Statie – Burluș, prof. dr. Gheorghe Deaconu, prof. Nicolae Dinescu – președintele UZPR Filiala Vâlcea, George Achim – membru al Clubului Umoriștilor Vâlceni, Nichi Ursei – președintele Clubului Umoriștilor Vâlceni, prof. Elena Stoica, Bogdan Popian – inspector la CJCPCT Vâlcea, Dragoș Teodorescu – reprezentant al Arhivelor Naționale – Filiala Vâlcea și nu în ultimul rând profesorul emerit Nelu Barbu – secretar general al UZPR Filiala Vâlcea.
Sântem convinși că fiecare dintre cei amintiți mai sus vor avea câte un cuvânt de spus visa-vi de puternica personalitate a regretatului Dragoș Vrânceanu.
Moderatorul întregii manifestări va fi prof. dr. Ioan St. Lazăr. În continuare toți cei prezenți vor participa la un medalion aniversar, avâdu-l ca principal sărbătorit, pe bunul nostru prieten și coleg prof. emerit Nelu Barbu, eveniment prilejuit de împlinirea frumoasei vârste de 75 de ani.
La multi ani dragă Nelule!. ”Inima și sufletul tău, cât și a celor apropriați ție să vă fie încărcate de miresma tuturor florilor de pe acest pământ” – La mulți ani, cu fericire și sănătate.
Moderatorul acestei părți a manifestării va fi prof. dr. Ion Soare.
Și așa cum îi stă bine unei astfel de manifestări de aceste dimensiuni organizatorii și zicem noi că bine au procedat au introdus în program un moment poetic oferit de elevii renumitului liceu, ce poartă numele regretatului mare poet fost elev al Liceului din Băbeni ”George Țărnea”.
Ei vor prezenta de pe scena sălii de festivități o serie întreagă de poezii extrem de interesante și atractive.
Nu trebuie să uităm și ne face o mare plăcere să amintim numele profesorilor: Ramona Iacob – directorul liceului, Iuliana Linte și Daniela Chebăruș cât și a altor cadre didactice, care pe lângă oamenii de cultură și artă din localitate și din împrejurimi vor lua loc, asistând la acest spectacol de zile mari în orașul Băbeni. UZPR-ul, AJTR-ul Filialele Vâlcea, Ziarul de Vâlcea, Curierul de Râmnic cât și TV Vâlcea1, vor fi prezente la eveniment prin delegații săi oficiali.
La întoarcere în redacție vom fi înmăsură să redăm cititorilor și telespectatorilor noștri întreaga desfășurare a manifestării de la Băbeni.

Nicolae Dinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe